Executivul va încheia un acord cu SUA pentru valorificarea a peste 70 mln de dolari
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de Repunere în vigoare a Acordurilor de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii (SUA), comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, scopul acestui Acord este restabilirea efectelor juridice a două acorduri de asistență încheiate între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA în anul 2016, expirate în mai-iunie 2021, precum și prelungirea termenului acestora până la data de 31 decembrie 2025.
Astfel, suma totală a grantului alocată în cadrul Acordului de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie reprezintă 90,6 mln de dolari SUA, nevalorificate fiind la momentul actual circa 27,6 mln de dolari SUA, iar pentru Acordul privind obiectivul de dezvoltare pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă - 76,9 mln de dolari SUA, inclusiv resurse nevalorificate de cca 45 mln de dolari SUA.
Acordul va intra în vigoare la data semnării acestuia. Din partea Guvernului Republicii Moldova, documentul va fi semnat de Dumitru Budianschi, ministru al Finanțelor, iar din partea Guvernului SUA - de Scott D. Hocklander, Director al misiunii USAID în Republica Moldova.
Foto: Guvern
Premierul interimar Eugeniu Osmochescu, la întrevederea cu Comisara europeană Marta Kos: „Continuăm să muncim pentru a demonstra, prin rezultate concrete, că locul Republicii Moldova este în familia europeană”
Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la UE pentru Clusterul 6 – „Relații externe”. Premierul interimar Eugeniu Osmochescu: „Continuăm să avansăm pe baza meritelor, a reformelor susținute și a încrederii reciproce”
Agenda europeană și implementarea Planului de Creștere, discutate la întrevederea dintre Premierul interimar Eugeniu Osmochescu și Comisarul european Valdis Dombrovskis
Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Premierul Interimar, Eugeniu Osmochescu, în dialog cu Gert Jan Koopman, Director General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene
Consolidarea capacităților instituționale în domeniul gestionării fondurilor europene
Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, care își încheie mandatul în Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU: „Dezvoltarea durabilă este o alegere strategică pentru Republica Moldova”
Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
Discursul candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, susținut în plenul Parlamentului
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Strășeni va fi renovat printr-un proiect susținut de Banca Mondială
GALERIE FOTO // Rezultatele campaniei „Matematica de la egal la egal”, prezentate în cadrul unui eveniment de totalizare
Elevii mentori ai campaniei „Matematica de la egal la egal”, apreciați pentru sprijinul oferit colegilor din clasele a IX-a
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat portretul în spectacol
Opoziția parlamentară anunță că nu va susține învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan
Energocom a lansat licitațiile pentru procurarea gazelor naturale destinate următorului an gazier
ANRE a aprobat modificarea marjei comerciale pentru carburanți, prin includerea aportului destinat stocurilor de urgență
VIDEO // Trei persoane, reținute pentru trafic de droguri în raioanele din nordul țării
Cristian Jardan a prezentat bilanțul activității Ministerului Culturii: proiecte culturale, sprijin pentru artiști și promovare internațională
Peste 14 500 de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână. Cele mai multe cazuri au fost urgențe cardiovasculare
Un fost prim-vicepremier al Republicii Moldova, ucis pentru o datorie de circa 30 de euro. Agresorul a fost condamnat la 23 de ani de închisoare
Patrimoniul arheologic al culturii Cucuteni-Tripolie va putea fi explorat prin diorame 3D și realitate virtuală la Muzeul din Călărași
FOTO // Tehnicile avansate de endoscopie digestivă, predate medicilor rezidenți în cadrul unui curs organizat de USMF „Nicolae Testemițanu”
Cooperarea teatrală dintre R. Moldova și România, consolidată prin noi proiecte culturale
O navă care transporta gaz petrolier lichefiat a fost lovită în largul coastelor României. Echipajul, evacuat în siguranță