ro

 

Oficial
08 Iunie, 2026 / 23:25
/ 01 Iunie, 2022

Guvernul a aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 iun. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Programul Național pentru Protecția Copilului pe anii 2022-2026 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Documentul setează obiectivele și acțiunile prioritare pentru următorii cinci ani, care au drept scop consolidarea sistemului de protecție socială a copilului, pentru a răspunde prompt și eficient la nevoile lui, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Domeniile prioritare de intervenție ale Programului vizează buna guvernare în domeniul protecției copilului, prevenirea și combaterea violenței în toate mediile și sub toate formele, dezinstituționalizarea, îngrijirea alternativă și susținerea familiilor pentru prevenirea separării. Aceste domenii au fost stabilite în urma unui proces amplu de consultări, la care au participat societatea civilă, organizațiile internaționale, autoritățile și instituțiile publice cu competențe pe segmentul de protecție a copilului. Totodată, în procesul participativ de elaborare a Programului, au fost antrenați peste 8000 de copii.

Intervențiile complexe prevăzute de Program abordează fiecare problemă la nivel de cadru normativ, mecanism de stabilire a serviciilor ce trebuie furnizate fiecărei categorii de beneficiari; investiții complexe în resursele umane, care trebuie instruite și motivate să acționeze eficient pentru protecția fiecărui copil aflat în situații de dificultate; norme sociale, care să nu tolereze nicio formă de violență și exploatare a copilului; abordări noi și eficiente în monitorizarea și evaluarea intervențiilor în domeniul protecției copilului.

Obiectivele noului document de politici reies din Programul de activitate a Guvernului „Moldova vremurilor bune” și se pliază pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), punând accent pe conectarea sistemului și a politicilor publice în domeniul protecției copilului la necesitățile și provocările în schimbare prin care trec copiii, în vederea realizării drepturilor și a interesului lor superior.

Cele trei obiective majore ale Programului sunt: consolidarea sistemului de protecție a copilului de a răspunde prompt și eficient la nevoile fiecărui copil, susținut de o creștere a ponderii cheltuielilor alocate protecției familiei și copilului; asigurarea toleranței zero din partea adulților și copiilor față de orice formă de violență împotriva copiilor; asigurarea creșterii copiilor într-un mediu familial sigur și protector, care le va garanta bunăstarea.

Obiectivele specifice se referă la stabilirea mecanismelor de intervenție promptă și eficientă a sistemului de protecție la nevoile fiecărui copil, prin: 

- crearea unui sistem informațional automatizat și a unui set de indicatori naționali instituționalizați, care să eficientizeze colectarea de date în domeniul protecției copilului;

- asigurarea formării de resurse umane calificate, prin intermediul unor programe de instruire aprobate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale; 

- creșterea gradului de cunoaștere și reacție a populației la orice formă de violență față de copii;

- asigurarea accesibilității serviciilor și programelor de petrecere a timpului liber pentru toți copiii de 3-17 ani; 

- crearea serviciilor specializate de asistență și reabilitare psihosocială pentru copiii implicați în acte de violență, în conflict cu legea sau copiii cu comportament deviant; 

- consolidarea capacităților părinților și familiilor pentru creșterea și îngrijirea copilului, prin acces la servicii și programe de educație parentală; 

- acordarea familiilor cu copii aflați în situație de risc a suportului necesar pentru prevenirea separării; 

- consolidarea serviciilor de îngrijire alternativă de tip familial; 

- reintegrarea în familie sau în serviciile sociale de tip familial a copiilor din instituțiile rezidențiale;

- susținerea comunităților și copiilor de a beneficia în urma parteneriatelor dintre autoritățile publice și societatea civilă pentru bunăstarea copilului.

Programul Național pentru Protecția Copilului este însoțit de un Plan ce conține 72 de acțiuni, pentru fiecare fiind stabiliți indicatorii de monitorizare; costurile de implementare, termenul de realizare și instituțiile responsabile. 

Noul document de politici vine să asigure continuitatea măsurilor implementate anterior și să răspundă provocărilor actuale din sistemul de protecție a copilului.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 zile

De Ziua Copilului, Maia Sandu a fost alături de copiii din Stăuceni și a vizitat noua Primărie a localității

/ 31 Mai, 2026

De Ziua Nistrului, șefa statului a participat la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” din Ștefan Vodă

/ 31 Mai, 2026

Premierul Alexandru Munteanu, la „Marele Cor al Copiilor”: „Vrem ca fiecare copil să știe că are un loc la masa celor mari, că vocea lui contează”

/ 29 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău

/ 29 Mai, 2026

A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului

/ 29 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”

/ 29 Mai, 2026

Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”

/ 29 Mai, 2026

Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern

/ 29 Mai, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale

/ 28 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly

/ 28 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer

/ 28 Mai, 2026

Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene

/ 27 Mai, 2026

Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu

/ 27 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"