Guvernul a examinat și aprobat avizele amendamentelor deputaților privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a ținut să declare că ședința de Guvern de astăzi este una importantă și specială, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
"Ședința de astăzi este dedicată examinării amendamentelor, pregătirii și aprobării avizelor amendamentelor la proiectele legii bugetar-fiscale pe care Guvernul le-a elaborat în colaborare cu mediul de afaceri, dar și cu mai multe instituții, inclusiv autoritățile publice locale și le-a prezentat în Parlament. A fost oferită o perioadă de mai mult de 10 zile de examinare, deputații au avut timp sa le examineze și să vină cu propuneri”, a spus Ion Chicu.
Cu referire la amendamentele privind excluderea măsurilor de diminuare a circulației numerarului, Guvernul își menține poziția în contextul beneficiilor pentru societate a propunerilor de diminuare a plăților în numerar. Majoritatea țărilor Uniunii Europene au recurs la limitarea mărimii sumei care poate fi achitată în numerar.
Referitor la amendamentele ce vizează sistemul scutirilor personale, soț/soție și pentru persoanele întreținute obiectivele și măsurile Guvernului sunt orientate spre susținerea încadrării persoanelor apte de muncă în cadrul pieței muncii, fiind propus în acest sens instituirea mecanismului de subvenționare a creării locurilor de muncă. De asemenea, în cadrul reformei fiscale demarate la sfârșitul anului 2018, scutirea personală a fost majorată esențial de la 11 280 lei la 24 000 de lei, astfel încât scutirea personală actuală constituie o valoare mai mare decât cumulul scutirilor pentru ambii soți până la reformă (22 560 lei). Totodată, scutiri suplimentare urmează a fi păstrate și respectiv acordate persoanelor care datorită anumitor circumstanțe se află la întreținerea persoanei, fiind inapte de muncă (copii, pensionari, persoane cu dizabilități, inclusiv soțul). În acest sens se propune majorarea într-un ritm accelerat a scutirii pentru persoane întreținute cu 50%.
În parte ce ține de propunerile aferent modificării regimul TVA în agricultură prin aplicarea unei cote reduse a TVA pentru îngrășăminte și fertilizanți, menționăm că propunerea se susține parțial prin amânarea implementării prevederilor și intrarea acestora în vigoare la data de 1 iulie 2021. Guvernul reiterează că măsura de revizuire a regimului actual de aplicare a TVA aferent producției agricole primare inclusă în proiect rezidă din necesitatea de a asigura dezvoltarea și creșterea competitivității producătorilor autohtoni. Urmare analizelor opțiunilor de politici, inclusiv a practicii internaționale, a fost propusă aplicarea unei cotei reduse a TVA de 12% pentru îngrășăminte și fertilizanți, în paralel cu aplicarea aceleași cote a TVA pentru producția agricolă primară. Prin măsura respectivă, acumulările în cont a sumelor TVA formate din anul 2010 urmează să fie transformate din datorii acumulate în mijloace financiare pentru producătorii agricoli autohtoni. Totodată, un efect pozitiv al măsurii îl reprezintă creșterea mărimii pasibile restituirii TVA la exportul producției agricole, de la 8% la 12% din valoarea exporturilor.
Referitor la amendamentele ce țin de eliminarea prohibițiilor la importul mijloacelor de transport, menționăm că conceptual legislația vamală, nu trebuie să prevadă interziceri de bunuri (cu excepția celor care este interzisă circulația pe teritoriul țării, cum ar fi drogurile), iar în cazul în care se dorește restrângerea importurilor anumitor bunuri din raționamente ecologice, acestea urmează a fi realizate prin aplicarea unor impozite majorate. În acest sens, concomitent cu eliminarea prohibițiilor se propune majorarea esențială a accizelor proporțional termenului de exploatare a mijloacelor de transport. Existența prohibițiilor creează stimulente pentru activități ilicite, prin care se evită atât interzicerile cât și achitarea impozitelor. De asemenea, acestea nu permit dezvoltarea unor afaceri ce au drept scop importul, prelucrarea și exportul bunurilor respective.
În parte ce ține de propunerile ce vizează armonizarea legislației privind produsele din tutun, Parlamentul urmează să decidă asupra menținerii sau excluderii noțiunii din proiectul de lege și respectiv asupra regimului de impozitare.
Cu referire la propunerile ce țin de extinderea magazinele duty-free, Guvernul nu susține amendamentul respectiv, întrucât acesta contravine standardelor UE, și generează reducerea veniturilor bugetare. Se consideră important reiterarea impactului negativ al propunerilor asupra climatului concurențial loial în mediul autohton, precum și imaginea țării pe plan internațional.
Cu privire la amendamentul ce vizează excluderea taxei aeroportuare, acesta nu se susține deoarece aceasta reprezintă o sursă de finanțare a Fondului de susținere socială a populației și respectiv va afecta finanțarea programelor cu destinație specială în domeniul asistenței sociale.
În partea ce ține de amendamente ce vizează plafonarea taxelor locale, se propune menținerea poziției Guvernului. Dezvoltarea economică și, respectiv, asigurarea sustenabilității bugetare, atât la nivel central cât și la nivel local, este realizată de către contribuabili, care își asumă toate riscurile de antreprenoriat. Or, lipsa de certitudine și previzibilitate fiscală influențează puternic deciziile investiționale a mediului de afaceri. Este de menționat că mărimea taxelor locale a fost stabilită astfel încât impactul asupra veniturilor autorităților locale să fie redus la minimum.
De asemenea se susține amendamentul privind introducerea indemnizației unice în mărime de 100 000 lei pentru personalul din cadrul instituțiilor medico-sanitare care a decedat în lupta cu COVID-19.
La fel se susține amendamentul privind introducerea sporului cu caracter specific în mărime de 40% personalului din autoritatea responsabilă de controlul constituționalității. Suplimentar, Guvernul propune completarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar cu unele norme pentru a distinge nivele de salarizare în autoritățile publice locale în localitățile sub 5000 de locuitori și eliminarea discrepanțelor existente în salarizarea conducătorilor unităților bugetare care sunt subdiviziuni structurale ale autorităților reprezentative deliberative de nivelul al doilea, prin acordarea dreptului de a beneficia de trepte de salarizare.
Prim-ministru a ținut să mulțumească mediului de afaceri, deputaților și Asociațiilor pentru colaborare și comunicare eficientă în elaborarea proiectelor de lege.
"Vreau să mulțumesc Asociațiilor de business, cetățenilor, autorităților, care au contribuit la elaborarea acestor proiecte. Ministerul Finanțelor încă din luna septembrie a înaintat spre consultări propunerile pentru politica bugetar-fiscală, putem considera proiectul prezentat în Parlament este un rezultat al muncii comune cu reprezentanții mediului de afaceri.
Vreau să mulțumesc și colegilor, care pe parcursul ultimelor zile au examinat amendamentele înaintate de deputați și au elaborat proiectele avizelor. Vreau să mulțumesc și acelor deputați care s-au concentrat pe substanță, pe conținutul legilor și au contribuit la îmbunătățirea acestor proiecte", a mai declarat Ion Chicu.
foto: Guvern
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare
Noii miniștri din Guvern au fost prezentați echipelor de la ministere
Guvernul anunță înregistrarea pentru compensațiile la energie în sezonul rece
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Guvernul, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire în prezența șefei statului, Maia Sandu
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a Guvernului
Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău a marcat Ziua Victoriei și Ziua Drapelului de Stat
MEC va veni cu soluții privind problema supraaglomerării în școlile din capitală
Trei judecători, propuși CSM spre promovare
AIS MOLDPRES își extinde cooperarea internațională: discuții cu Ambasadorul Greciei privind colaborarea media în Balcani și Europa de Sud-Est
FOTO // Lucrările de reparație pe drumul regional G58 în raionul Râșcani au fost finalizate
Biblioteca Națională găzduiește expoziția de pictură „MOTIVE MARINE” de Mihai Mungiu
CNA examinează o plângere oficială depusă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, privind cazul diplomelor false
BTA va avea din nou un corespondent la bordul navei de cercetare RSV 421, în cea de-a patra expediție în Antarctica
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Patru agenți economici sunt bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei
Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis
VIDEO // Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, în Consiliul Executiv al UNESCO
Sistemul de Depozit pentru Ambalaje: Ministerul Mediului explică rolurile producătorilor, comercianților și administratorului
Cele mai bune produse autohtone, promovate peste Prut. 50 de companii participă la Expoziția „Republica Moldova Prezintă”, inaugurată la Iași
Bulgaria introduce plata pe loc a amenzilor: ce trebuie să știe șoferii moldoveni
Ministrul Emil Ceban, noi detalii despre scandalul diplomelor de la Universitate