Guvernul va acorda, în sezonul rece, compensații în valoare de 5 miliarde de lei
Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Guvernul va ajuta cetățenii la plata facturilor la gaze naturale, energie termică și energie electrică prin compensații care vor fi acordate în perioada noiembrie 2022 – martie 2023. Despre acest lucru au anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă prim-ministrul Natalia Gavrilița și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului
„Deși, în ultimul an, am fost extrem de afectați de crizele existente la nivel regional și mondial, am făcut tot posibilul ca să atenuăm efectele acestora, în special prin compensarea cheltuielilor la facturi și prin măsuri de sporire a veniturilor populației. Astfel, printr-un efort comun al Guvernului, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a sute de alți oameni și parteneri, fondul de vulnerabilitate energetică, instituit anul acesta, prevede compensații în sumă de 5 miliarde de lei - dublu față de anul trecut. Venim cu un program mai țintit, mai echitabil, bazat pe o analiză temeinică, așa încât familiile cele mai vulnerabile să primească cel mai mare sprijin”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a declarat că, până în prezent, pe platforma compensații.gov.md au fost înregistrate 645 de mii de cereri, dintre care 268 de mii au fost înscrise de asistenții sociali comunitari, bibliotecari, operatorii Centrelor Universale de Prestare a Serviciilor Publice.
„Trăim cu toții o perioadă dificilă, cu anomalii pe piața energetică pe fundalul războiului din Ucraina. Este o situație excepțională, dar Guvernul a reușit să mobilizeze resurse importante pentru programul guvernamental „Ajutor la contor”. Facem tot posibilul ca să ajutăm cetățenii să treacă cu bine peste iarnă. Suntem susținuți în acest demers de către partenerii de dezvoltare – Uniunea Europeană, Guvernul Germaniei, Guvernul Slovaciei, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și alte state și organizații internaționale”, a adăugat Marcel Spatari.
Potrivit calculelor stabilite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru consumatorii casnici de gaze naturale, volumul maxim compensat va fi de 180 m3/lună/loc de consum, cu 30 m3 mai mult decât plafonul stabilit anul trecut. Prețurile pentru consumatorii casnici de gaze naturale, în limita plafonului, vor fi următoarele:
- 12 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17,27 lei/m3. Valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3110 lei.
- 14 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, respectiv compensația va fi de 15,27 lei/m3. Valoarea maximă a compensației - 2750 lei.
- 17 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie, respectiv compensația va fi de 12,27 lei/m3.
- 24 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută, respectiv compensația va fi de 5,27 lei/m3.
Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 Gcal/lună/loc de consum.
- consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor plăti un tarif final de 1450 lei
- cei cu vulnerabilitate energetică ridicată - 1700 lei
- cei cu vulnerabilitate energetică medie - 1950 lei
- cei cu vulnerabilitate scăzută - 2500 lei.
Pentru a asigura aceste tarife, cei mai vulnerabili consumatori casnici cu consum de cel puțin 1,3 Gcal, vor primi compensații la încălzire în valoare de 1825 lei pe lună la Chișinău și 2080 lei la Bălți. Cei cu vulnerabilitate ridicată, cu consum de cel puțin 1,3 Gcal, vor primi compensații la energia termică în valoare de 1500 lei pe lună la Chișinău și 1758 lei pe lună la Bălți, iar cei cu vulnerabilitate medie - compensații de 1175 lei pe lună la Chișinău și 1430 lei pe lună la Bălți.
De asemenea, vor fi oferite compensații la energia electrică în limita unui plafon de 75 kwh pe loc de consum pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată. Cei mai vulnerabili vor plăti un tarif final de 3,3 lei/kWh, iar a doua categorie de vulnerabilitate energetică un tarif de 3,7/kWh.
Compensațiile vor fi oferite direct în factură și constituie 5 miliarde de lei, de 2,5 ori mai mult decât anul trecut.
Foto: Guvern
Guvernul sporește transparența achizițiilor publice și modernizează procedurile
Alte șapte acorduri nefuncționale semnate pe platforma CSI au fost denunțate de Guvern
Rectificarea bugetară prevede redistribuirea resurselor financiare pentru a acoperi plata pensiilor și indemnizațiilor, necesitățile salariale și a completa fondul destinat compensațiilor
ONU va continua să sprijine Republica Moldova în programele de dezvoltare durabilă
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a participat la Conferința „Raportul de extindere 2025”: „Avem nevoie de cadență, disciplină și un ritm susținut pentru a livra rezultate”
Președinta Maia Sandu la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană: „Avem o fereastră de oportunitate, iar datoria noastră este să facem totul pentru a nu o rata”
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei
Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința „Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”: „Casa noastră este Europa”
VIDEO // Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut o discuție cu președintele Parlamentului, Igor Grosu
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal