ro

 

Oficial
07 Octombrie, 2026 / 07:18
/ 21 Ianuarie, 2023

„Împreună cu cetățenii vom aduce Europa acasă”, le-a spus Natalia Gavrilița locuitorilor din Ialoveni

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Guvernul va ajuta și în continuare oamenii din întreaga țară să facă față consecințelor crizelor, iar în următoarea perioadă autoritățile se vor concentra pe relansarea economiei și dezvoltarea infrastructurii regionale și locale. Despre măsurile întreprinse de Executiv pentru a susține populația și a accelera implementarea reformelor a vorbit ieri prim-ministrul Natalia Gavrilița, la întâlnirea cu locuitorii raionului Ialoveni, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Prim-ministrul a menționat că, deși anul 2022 a fost marcat de numeroase provocări, acestea au fost depășite datorită mobilizării și solidarității, fiind fortificată capacitatea de a reacționa la crize: „Pe plan internațional suntem cunoscuți ca țară care a primit cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor. Am gestionat împreună o criză umanitară, astfel încât am schimbat percepția despre Republica Moldova și am contribuit la securitatea internațională. Suntem o țară care nu doar vorbește despre valori europene, dar le și implementează”. 

De asemenea, șefa Cabinetului de miniștri a discutat cu locuitorii raionului despre acțiunile Executivului orientate spre susținerea mediului de afaceri, în particular, a agricultorilor. Astfel, exporturile au fost reorientate spre alte piețe, a fost adoptată o politică fiscală avantajoasă pentru antreprenori.  

„Am reușit deja să punem țara pe făgașul modernizării. Cel mai important lucru este că anul trecut am devenit țară candidată la Uniunea Europeană – aceasta este calea noastră spre stabilitate, pace și trai decent. Împreună cu dumneavoastră, cetățenii acestei țări, trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru a aduce Europa la noi acasă”, a spus Natalia Gavrilița. 

Referindu-se la criza energetică, prim-ministrul a subliniat că țara noastră are volumul suficient de gaze naturale și capacități de import al energiei din surse alternative, iar, prin instrumentul de compensare a facturilor, Guvernul rămâne alături de oameni. Pentru a soluționa și alte dificultăți pe care le întâmpină cetățenii, inclusiv la nivel local, Executivul și-a propus atragerea de noi investiții, implementarea unor proiecte de gestionare a deșeurilor, îmbunătățirea infrastructurii rutiere. 

Locuitorii din Ialoveni au abordat mai multe probleme, inclusiv modificarea formulei de finanțare a grădinițelor, lipsa cadrelor didactice în instituțiile de învățământ din raion, asigurarea pachetului social pentru veterani, delimitarea masivă a terenurilor. De asemenea, s-a discutat despre lipsa transportului între localități, necesitatea iluminării trecerilor pentru pietoni, dar și despre proiecte de eficientizare energetică a clădirilor.

Foto: Guvern 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”

/ Acum 4 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”

/ Acum 4 zile

Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu, susținute la Helsinki

/ Acum 4 zile

Cadrul normativ privind infrastructura de irigare și desecare a fost actualizat pentru a facilita investițiile în agricultură

/ Acum 4 zile

Intrarea pe rod a plantațiilor horticole va fi stabilită după criterii mai clare

/ Acum 4 zile

Republica Moldova transpune în legislația națională norme și condiții europene de activitate în domeniul comunicațiilor poștale

/ Acum 4 zile

Cadru juridic unic pentru investigarea accidentelor şi incidentelor din transportul aerian, feroviar şi maritim

/ Acum 4 zile

Codul civil, modificat pentru consolidarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială

/ Acum 4 zile

Cinci autovehicule donate la Ungheni și Căușeni pentru activități culturale, sportive și caritabile, scutite de plata drepturilor de import

/ Acum 4 zile

Legislația națională privind impozitarea directă și calcularea accizelor va fi aliniată la normele Uniunii Europene

/ Acum 4 zile

Trei motopompe, din rezervele de stat, puse la dispoziția „Apă-Canal Chișinău”

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, la întrevedere cu Valdis Dombrovskis: „Integrarea europeană este proiectul nostru național”