Iurie Leancă: „În 2015, sîntem datori să facem din Republica Moldova o ţară puternică şi curată”
Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. „Din acest bulversat 2014, ieşim învingători”, declară Prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, într-un interviu publicat astăzi în Revista Guvernului „Infogov”, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Șeful Executivului se referă și la cele mai semnificative victorii ale anului. „Am asigurat stabilitatea în ţară, ceea ce este extrem de important pe fundalul crizei din regiune, dar şi al alegerilor parlamentare. Apoi, este vorba de paşii fermi făcuţi de Republica Moldova pe calea integrării europene. Şi aceste victorii sînt cu atît mai preţioase, cu cît schimbă în bine viaţa oamenilor”, adaugă Iurie Leancă.
Premierul consideră că principiul de care trebuie să se conducă guvernarea care va veni este „O ţară puternică şi curată”.
Fiind întrebat pe ce se va axa viitorul Program de guvernare, Iurie Leancă a spus: „Într-un fel, aş putea spune că viitorul Program de guvernare este foarte simplu – avem Acordul de Asociere, care este o veritabilă agendă de reformare, bazată pe un program amplu de armonizare a legislaţiei ţării noastre cu normele Uniunii Europene şi care poate şi trebuie să devină fundamentul necesar pentru modernizarea Moldovei. Pentru ca acest lucru să se întîmple, însă, este nevoie de cîteva ingrediente esenţiale: muncă, dedicaţie, integritate - tot ceea ce se cheamă voinţă politică, de fapt. În ceea ce mă priveşte, sînt hotărît să merg înainte. Am devenit şef al diplomaţiei moldoveneşti tocmai ca să asigur un viitor european ţării noastre. Am acceptat, în 2013, funcţia de Prim-ministru, deoarece am vrut să continuu pe calea schimbărilor în bine pentru întreaga ţară. Şi sînt gata să îmi continui activitatea de Prim-ministru, pentru ca viitorul european să devină realitate”.
Citiți interviul complet în Revista online a Guvernului: http://gov.md/sites/default/files/info_gov_numarul_11-3a.pdf
În același număr al publicației, este făcut bilanțul activității tuturor ministerelor pe parcursul anului 2014.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, distins cu „Ordinul Republicii”
Discursul președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu importatorii de produse petroliere: „Prioritatea noastră este menținerea aprovizionării stabile cu combustibil pentru cetățeni, economie și serviciile esențiale ale statului”
Dosarul transnistrean discutat cu cercetători din Statele Unite ale Americii
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea este un proces complicat, de durată, cu multe necunoscute”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Prezența trupelor rusești în stânga Nistrului reprezintă un impediment major în procesul de reglementare transnistreană”
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită oficială în Republica Lituania
Guvernare Deschisă // Cancelaria de Stat lansează un sondaj pentru stabilirea priorităților 2026-2028
Sănătatea, în centrul vizitei efectuate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în sudul țării
Guvernul propune simplificarea procedurii de amalgamare voluntară
Un grup de deputate din Parlamentul Republicii Moldova au participat la o sesiune dedicată comunicării politice eficiente și tehnicilor de negociere, desfășurată la Parlamentul European
Reforma administrației publice locale: Au avut loc consultări în 29 de raioane ale Republicii Moldova, cu peste 3700 de aleși locali și cetățeni
Dialog pe platforma parlamentară referitor la politicile de reintegrare a țării
VIDEO // Un cetățean al Azerbaidjanului, expulzat din Republica Moldova pentru ședere ilegală
Ministerul Energiei îndeamnă proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere
VIDEO // Ministrul Dorin Junghietu, despre cazuri de neconcordanțe în facturile la gaz: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare situație este verificată corect și echitabil”
FOTO // Mai mulți studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la cursul „Etica și integritatea academică”
Premierul Alexandru Munteanu a solicitat autorităților și instituțiilor bugetare să instituie un control strict al cheltuielilor
DOC // Pescuitul a fost interzis temporar pe sectorul Naslavcea–Dubăsari al râului Nistru
Vettingul procurorilor continuă: audieri pentru patru procurori din Chișinău
ANTA: peste 170 de sancțiuni aplicate în urma controalelor la transportul rutier de persoane
Doina Gherman, la sesiunea ONU pentru Statutul Femeii: „Accesul la justiție pentru victimele violenței trebuie consolidate”
VIDEO // Al doilea baraj de protecție instalat pe Nistru. Ministrul Mediului: „Echipele sunt pregătite să intervină în cazul apariției petelor de petrol”
VIDEO // Un bărbat riscă până la 15 ani de închisoare, după ce și-a bătut mortal amicul de pahar
VIDEO // Lucrările de construcție din Stațiile electrice Chișinău și Vulcănești avansează: echipamentele majore au fost livrate și instalate
Republica Moldova va găzdui Conferința de Securitate în regiunea Mării Negre, sub egida Platformei Internaționale Crimeea
VIDEO // Prejudiciu de peste 17 000 de lei. Un tânăr, cercetat pentru furturi de combustibil din mai multe camioane ce staționau la Telenești
Militarii intervin la Soroca pentru gestionarea poluării râului Nistru
România promite transfer de experiență și sprijin pentru aderarea Moldovei la UE