La Parlament a fost inaugurată o expoziție dedicată celor 30 de ani de Independență ai Republicii Moldova
Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat astăzi la expoziția dedicată celor 30 de ani de independență ai Republicii Moldova, organizată în incinta Parlamentului. La eveniment au fost prezenți ambasadori, reprezentanți ai corpului diplomatic, primari, persoane emerite din domeniul culturii și muzicii, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
Expoziția reflectă cele mai importante file ale istoriei declarării independenței Republicii Moldova de acum 30 de ani. Au fost expuse acte originale, unele fiind într-un singur exemplar, care au tangență cu perioada creării și afirmării țării ca stat independent.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că expoziția reprezintă o întreagă generație a celor care au pus bazele Republicii Moldova, iar misiunea noastră este să valorificăm acest tezaur, să păstrăm memoria înaintașilor noștri. „Suntem norocoși de a avea posibilitatea să discutăm cu protagoniștii independenței, care au avut curajul să voteze Declarația – un act de curaj, susținut de sutele de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Zilele acestea de sărbătoare sunt momente cu încărcătură emoțională deosebită. Iar noi trebuie să transmitem această tradiție noilor generații, să explicăm valoarea independenței unei țări. La mulți ani Republica Moldova!”.
Printre documentele vernisate se regăsesc: Declarația din 26 aprilie 2010 – document restabilit după evenimentele din 7 aprilie 2009, include lista deputaților poporului din Republica Moldova din anii 1990-1994, care au votat declarația de independență la 27 august 1990; Imagini cu deputații semnatari ai Declarației de Independență; Noutățile Sovietului Suprem și ale Guvernului RSSM nr. 1-12, 1990 – Cele mai importante Legi adoptate de Parlamentul Independenței, care au pus bazele unui stat independent; Stenograma ședinței din 27 august 1991 – despre adoptarea Declarației de Independență în Sesiune extraordinară; Proiectul legii pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană și Comunitatea europeană în trei volume.
Expoziția de astăzi face parte din șirul evenimentelor desfășurate de Parlament în contextul celei de-a 30-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.
Foto: Parlament
Propuneri pentru eficientizarea activității ministerelor, discutate în cadrul unei mese rotunde
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat o afacere agricolă din satul Unguri, raionul Ocnița
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat unitatea de salvatori și pompieri din Ocnița
Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 2 aprilie 2026
Întrevedere vicepremierului pentru reintegrare cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din raionul Ocnița despre dezvoltarea localităților și regiunii de nord a țării
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, raionul Ocnița, unde 260 de gospodării beneficiază de acces la apă, cu sprijinul Guvernului
Premierul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Ocnița
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Reforma administrației publice locale este una dintre cele mai importante pentru Republica Moldova”
Președinta Maia Sandu, la Riga: „Letonia știe ce înseamnă să îți recâștigi libertatea. De aceea vocea ei contează”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs
Noi reguli pentru protejarea sănătății lucrătorilor expuși riscurilor profesionale
Japonia își reconfirmă statutul de partener strategic pentru dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova
Încă nouă personalități din domeniul culturii vor primi indemnizații de merit
Peste 1,488 de milioane de lei au fost încasate la bugetul de stat, în rezultatul controalelor vamale
Peste 4600 de pacienți vor beneficia anual de condiții mai bune la Spitalul Ialoveni
ADR Nord valorifică experiența României în parcursul european
CEC a aprobat programul acțiunilor privind organizarea referendumului în comuna Coșnița, raionul Dubăsari
Mecanismul de determinare a sumelor TVA spre rambursare pentru producătorii agricoli a fost modificat
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de Paști
Trei tentative de transportare ilicită a mijloacelor financiare, prevenite la Aeroport
O fostă deputată a fost condamnată pentru îmbogățire ilicită. Statul i-a confiscat peste 700.000 de lei
CNMC a prezentat raportul integrat intermediar privind acțiunile întreprinse în perioada stării de urgență
Transportul public din capitală va activa conform unui program special în noaptea Învierii
Instituții publice și organizații neguvernamentale pot depune proiecte pentru finanțare prin Fondul Internațional pentru Diversitate Culturală, gestionat de UNESCO
VIDEO // Proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș avansează: construcția ar putea începe în 2027
Ecologiștii avertizează: arderea cauciucurilor de Paște este ilegală și dăunătoare sănătății
Tentative de fraudă prin sms-uri și platforme online. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți