ro

 

Oficial
09 Septembrie, 2026 / 15:23
/ 18 Iunie, 2022

Maia Sandu a participat la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri seara la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Mi-am încheiat această zi atât de încărcată emoțional pe acorduri de muzică, printre stâncile de la Butuceni, acolo unde a început cea de-a cincea ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”. I-am admirat pe talentații soliști ai Operei Naționale. M-am bucurat că le-am putut revedea pe sopranele Valentina Nafornița și Natalia Tanasiiciuc, dar și pe baritonul Andrei Jilihovschi, care au revenit acasă special pentru „DescOperă”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit tuturor celor care au inițiat acest festival, devenit simbol al începutului de vară în Moldova și un element indispensabil al circuitului nostru cultural și turistic. „Le mulțumesc artiștilor și organizatorilor care în fiecare vară, an de an, aduc muzica clasică la Butuceni. Vă îndemn pe toți să veniți la „DescOperă” - mai sunt doua seri de festival - și să descoperim, împreună, frumusețea țării noastre și oamenii noștri talentați”, a spus Președintele Maia Sandu după încheierea concertului, la care a asistat alături de un numeros public.

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul despre siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine emoționale a copiilor și adolescenților

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith

/ Acum 7 zile

Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”

/ Acum 7 zile

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026

/ Acum 7 zile

Mai multe servicii medicale pentru populație: Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei

/ Acum 7 zile

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026: fonduri destinate compensațiilor, finalizării proiectelor de infrastructură locală, plăților unice pentru sectorul bugetar și fondului rutier

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos

/ 01 Septembrie, 2026

Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița

/ 01 Septembrie, 2026

Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Rezina

/ 01 Septembrie, 2026

Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița

/ 31 August, 2026

Marea Dictare Națională a reunit 3.500 de persoane din întreaga țară de Ziua Limbii Române

/ 28 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă” 

/ 28 August, 2026

Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat cu prilejul Zilei Independenței

/ 28 August, 2026

Miniștrii Claudiu Năsui și Eugen Osmochescu au depus jurământul de învestire în funcție