Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii
Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/.Ziua în care îl omagiem pe marele Mihai Eminescu este un prilej oportun pentru a reflecta asupra a ceea ce, ca să-l citez pe un alt mare poet, Lucian Blaga, „este singurul mijloc de afirmare și în fața omenirii de astăzi, și în fața istoriei de mâine” - Cultura. O zi și în care să reflectăm asupra moștenirii noastre culturale, dar și asupra responsabilității de a transmite această moștenire mai departe.
Cultura a fost mereu în fruntea luptei pentru libertatea spiritului, a inspirat valori, a lărgit orizonturi, a risipit frici și prejudecăți. Cultura, prin dăruirea elitelor sale, a mișcat țara înainte, deși nu i s-a rezervat întotdeauna un loc în capul mesei.
Îmi îndrept astăzi atenția și spre creatori, spre maeștrii spiritului, dar și spre noi, cei care ne bucurăm de rodul minții lor. A fost un an dur pentru toți, a fost un an greu, dar a fost și un an în care a trebuit, izolați cumva de lumea exterioară, să ne reorientăm spre noi, spre ceea ce suntem, gândim, facem. Pandemia a redus viteza cu care trecem prin timp, dar ne-a oferit șansa de a ne ordona gândurile, de a ne reseta prioritățile și de a ne crea mecanisme de adaptare la noile realități.
Dragi actori, regizori, scriitori, muzicieni, cinematografiști, pictori, fotografi, filozofi, critici, muzeografi, editori, etnografi, oameni care munciți în scenă și oameni care munciți în culise, știu că resimțiți acut și intens repercusiunile pandemiei. Înțeleg că restricțiile v-au tăiat aripile, dar certitudinea mea este că, împreună, vom renaște într-o lume mai bună, dornică și capabilă să aprecieze Frumosul, Adevărul și Binele. Vă urez tuturor multă sănătate și încredere că revenirea la pupitru, la microfon, la catedră, în lumina rampei - într-un cuvânt, la normalitatea mult așteptată - este foarte aproape.
Sănătate, inspirație și la mulți ani!
foto: prm.md
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare
Noii miniștri din Guvern au fost prezentați echipelor de la ministere
Guvernul anunță înregistrarea pentru compensațiile la energie în sezonul rece
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Guvernul, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire în prezența șefei statului, Maia Sandu
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a Guvernului
Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Roberta Metsola: „Vom lucra în continuare cu ambiție și seriozitate — și avem încredere că ritmul va rămâne unul hotărât de ambele părți”
Încep înscrierile pentru Eurovision Moldova 2026. TRM dă start Selecției Naționale
VIDEO // Vicepremierul Eugen Osmochescu, în discuții cu membrii Asociației Businessului European din Moldova. Prioritățile pentru susținerea mediului de afaceri, pe agendă
DOC // Maia Sandu a constituit noul Consiliu Național de Securitate
GALERIE FOTO // Dublă lansare la Muzeul de Etnografie: „Casa mare. Îngrijiri Paliative”
Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău a marcat Ziua Victoriei și Ziua Drapelului de Stat
MEC va veni cu soluții privind problema supraaglomerării în școlile din capitală
Trei judecători, propuși CSM spre promovare
AIS MOLDPRES își extinde cooperarea internațională: discuții cu Ambasadorul Greciei privind colaborarea media în Balcani și Europa de Sud-Est
FOTO // Lucrările de reparație pe drumul regional G58 în raionul Râșcani au fost finalizate
Biblioteca Națională găzduiește expoziția de pictură „MOTIVE MARINE” de Mihai Mungiu
CNA examinează o plângere oficială depusă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, privind cazul diplomelor false
BTA va avea din nou un corespondent la bordul navei de cercetare RSV 421, în cea de-a patra expediție în Antarctica
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Patru agenți economici sunt bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei
Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis