Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prilejul Anului Nou
Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Dragi cetățeni,
trec ultimele clipe ale anului 2020. În mod tradițional, trecerea dintre ani este un moment de reflecție - analizăm cum a fost acest an pentru noi, transmitem gânduri de recunoștință pentru oamenii dragi, ne bucurăm alături de familie și, cel mai important, sperăm să fie mai bine în anul care vine.
Anul 2020, pentru mulți dintre noi, a fost un an greu, prea greu. Un an care ne-a încercat puterile, ne-a pus la îndoială convingerile, ne-a oferit lecții de răbdare și cumpătare. Un an marcat de greutăți, în care a fost dificil să ne păstrăm optimismul și încrederea într-un viitor mai bun. Însă moldovenii, în condiții foarte complicate, au reușit să dea dovadă de o solidaritate și o putere nemaipomenite. Sunt mândră că fac parte din acest popor. Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun, căci vom merge împreună, uniți, încrezători în puterile noastre de a face viața mai bună pentru fiecare.
În acest an, am învățat cu toții cât de prețioasă este sănătatea, comunicareа cu cei dragi, libertatea de circulație - și cât de dureros poate fi să pierzi aceste lucruri. Am trecut prin momente pline de tristețe - pierderea celor apropiați, locuri de muncă pierdute, afaceri închise, nesiguranță și frică. În același timp, 2020 ne-a oferit importante lecții de viață. Am învățat cât de prețioase sunt empatia, unitatea, grija față de aproape. Îmbrățișările cu oamenii dragi. Am simțit de atâtea ori recunoștință și mândrie pentru adevărații eroi ai timpurilor noastre - oameni gata să se sacrifice pentru binele altora: angajații din sistemul medical, care au luptat zi și noapte pentru a salva vieți omenești. Luptătorii din prima linie: oameni care și-au continuat munca, cu riscuri și greutăți, pentru ca societatea să poată funcționa în continuare. Oamenii simpli, care și-au oferit timpul și resursele proprii ca să ofere sprijin celor aflați în nevoie.
2020 a scos în evidență OMENIA din noi - și în pofida lipsurilor materiale, în pofida sprijinului mic din partea statului, oamenii din Moldova au dat dovadă de multă omenie. Vă mulțumesc! Cu această omenie, cu încredere în noi înșine și în țara noastră, pășesc cu multă speranță în 2021.
Dragi prieteni,
Sărbătorile de iarnă sunt altfel în acest an. Mulți nu-i vor avea alături pe cei dragi. Multe familii trăiesc durerea pierderii oamenilor apropiați. Suntem cu gândul la aceste familii - ele au nevoie de empatia și grija noastră. Este nevoie în continuare de responsabilitatea noastră. Să purtăm mască, să evităm locurile aglomerate, să reducem numărul de călătorii. Să protejăm și prețuim sănătatea.
Dragii mei,
Omenirea va învinge acest virus. Moldova va ieși cu capul sus din aceste greutăți. Moldoveni, eu am încredere în talentul și forțele noastre. Solidaritatea pe care am trăit-o în 2020 este un motiv de mândrie. Moldova se poate mândri cu oamenii ei. Oameni care au grijă unii de alții, oameni care reușesc să facă lucruri frumoase în cele mai vitrege condiții. Oameni care prețuiesc democrația, pentru că vor să-și decidă singuri soarta. Oameni care muncesc mult, onest, în țara lor. Oameni care muncesc, creează, oferă locuri de muncă peste hotare și vor să crească și să prospere la ei acasă. Oameni deschiși la minte, liberi de prejudecăți, oameni alături de care intru cu mândrie în 2021. Așa vreau să vă văd, dragi moldoveni. Curajoși, optimiști, implicați și solidari. Și numaidecât - sănătoși.
De acum încolo, mergem înainte împreună. Mă mândresc cu voi, dragi moldoveni, vă mulțumesc pentru încredere. Voi lucra în fiecare zi pentru voi. Pentru ca țara noastră, Republica Moldova, să fie un loc unde vrei să trăiești.
Dragii mei,
În 2021 intrăm cu lecțiile învățate. Intrăm mândri, cu capul sus, plini de speranțe, planuri și voință. Vom reuși multe lucruri împreună în următorul an. Mulți dintre noi își vor revedea rudele, mulți vor pune temelia propriei case, mulți vor dezvolta afacerea, mulți vor obține avansarea în carieră sau locul de muncă dorit. Mulți tineri vor decide ce profesie să aleagă și vor intra la facultatea dorită. Mulți bunici vor ține în brațe pentru prima dată nepoții, mulți copii vor face primii pași și vor învăța primele cuvinte.
Pentru clipele de realizare și bucurie muncim, învățăm, iertăm și iubim.
Dragi prieteni,Împreună vom trăi multe bucurii în 2021. Vă doresc un an nou, alături de cei dragi, cu multă sănătate și fericire.
La mulți ani!
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Le mulțumesc tuturor meșterilor populari care, prin munca lor, ne păstrează rădăcinile vii și ne dau motive de mândrie”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Soroca
Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a solicitat Tiraspolului facilitarea liberei circulații pentru aprovizionarea cu produse de primă necesitate a unor localități din raionul Dubăsari
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a vizitat Grădinița „Alunelul” din comuna Rublenița, raionul Soroca, renovată cu sprijinul financiar al Guvernului
Premierul Alexandru Munteanu întreprinde o vizită de lucru în raionul Soroca
74 500 de cetățeni ai Republicii Moldova, domiciliați în regiunea transnistreană, sunt asigurați medical pe malul drept al Nistrului
Guvernul va finanța elaborarea Planurilor urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
Guvernul a aprobat reguli noi de igienă pentru instituțiile medicale
Programul de voluntariat internațional în întreprindere va fi implementat în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu, comandantul suprem al Armatei Naționale, a inspectat lucrările de construcție a unei noi unități militare
Proiectele de asistență promovate pe ambele maluri ale Nistrului au fost trecute în revistă la întrevederea cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova
Agenții economici din regiunea transnistreană continuă să exporte preponderent pe piața Uniunii Europene
„Biblioteca de sub brad”, ediția a patra: Au fost colectate circa 8000 de cărți
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Davos: „Ne propunem să consolidăm poziția Republicii Moldova ca un lider regional în domeniul guvernării digitale”
Proiectul privind aprobarea costurilor de bază pentru Energocom, suspus consultărilor publice, ca etapă obligatorie înainte de ajustarea tarifelor la gaz
Companiile din Liechtenstein, îndemnate să investească în R. Moldova. Alexandru Munteanu: „Avem oameni talentați și sectoare cu un mare potențial de dezvoltare”
Premierul Alexandru Munteanu, discuții cu prim-ministra Principatului Liechtenstein, Brigitte Haas, despre dezvoltarea unui parteneriat economic durabil
Trei formațiuni politice riscă amenzi, după ce nu au prezentat rapoartele privind gestiunea financiară
CSM a desemnat noi membri ai Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor
În satele Topala și Copceac vor fi organizate alegeri locale noi
Ucraina pregătește desfășurarea unor interceptoare antiaeriene bazate pe inteligență artificială
Creșterea ratei de școlarizare a copiilor de etnie romă, prioritate pentru MEC. Dan Perciun: „Înregistrăm rezultate încurajatoare”
Programul național de învățare a limbii române pentru anii 2026-2028, lansat de MEC
Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, va fi anchetat pentru acte false într-un nou dosar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Cooperarea cu România este esențială pentru un viitor mai verde și mai sigur pentru oameni”
ANSP: 203 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Cooperarea moldo-română în domeniul mediului și energiei, discutată la Chișinău. Secretar de stat din România: „Experiența noastră este resursa cea mai de preț pentru a accelera aderarea R. Moldova la UE”
BTA: Președintele Bulgariei și-a înaintat demisia la Curtea Constituțională
Guvernul începe consultări largi pentru reforma administrației publice locale: Primării puternice pentru comunități dezvoltate