Ministrul Nicu Popescu a discutat cu secretarul general al Consiliului Europei
Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. În marja celei de-a 132-a Sesiuni a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, informează MOLDPRES.
Potrivit Biroului de presă al MAEIE, cei doi oficiali au efectuat o trecere în revistă a evoluțiilor petrecute de la ultimele întrevederi de la Chișinău și New York, apreciind caracterul ascendent al cooperării manifestat prin implementarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru țara noastră pentru anii 2021 - 2024, dar și sprijinul constant al Organizației în procesul de susținere a reformelor democratice din țara noastră.
„Am apreciat cu această ocazie activitatea Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei, instituit cu sprijinul doamnei Secretar General, grup care asistă autoritățile noastre naționale în procesul de reformă a sectorului justiției”, a spus ministrul Nicu Popescu.
În contextul războiului din Ucraina, vicepremierul Nicu Popescu i-a mulțumit oficialei pentru interesul și sprijinul structurilor Consiliului Europei în eforturile autorităților de la Chișinău de gestionare a crizei refugiaților, fiind deja elaborate domeniile de intervenție în baza necesităților instituțiilor naționale. În particular, țara noastră va beneficia de asistență prin intermediul training-urilor în domeniul combaterii traficului de ființe umane, tratarea copiilor neînsoțiți, identificarea categoriilor vulnerabile în rândurile refugiaților, formarea lucrătorilor sociali și psihologilor în vederea acordării asistenței psihologice, precum și educația și integrarea lingvistică a copiilor.
Un subiect separat al discuțiilor, care rămâne o preocupare centrală a diplomației moldovene în dialogul cu organizația, a fost situația drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și problematica funcționării celor opt școli cu predare în grafie latină, precum și caracterul obligatoriu al executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului de către statele responsabile de încălcări.
Premierul Vasile Tofan, la festivalul din Sipoteni: „Guvernul va munci pentru ca fiecare sat, fiecare comunitate și toți moldovenii să prospere”
Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Diasporei: „Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră pentru a construi comunități mai puternice”
Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”
Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev
Politica fiscală pentru anul 2027, prezentată de Prim-ministrul Vasile Tofan: Reducerea poverii pe muncă, stimularea investițiilor și o taxare mai echitabilă
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan referitor la principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Fern Horine
Bunurile și banii confiscați vor fi utilizați în scopuri sociale și în interes public
Un parc fotovoltaic de 30 MW, cu sistem de stocare de 60 MWh, va fi construit la Vadul lui Vodă
Debitul de intrare în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la un nivel alarmant
Peste 230 de pacienți au beneficiat de tratament intervențional pentru AVC ischemic acut în prima jumătate a anului
Maia Sandu îi îndeamnă pe copii să povestească despre cărțile citite în această vară. Cei mai pasionați de lectură, invitați la Președinție
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante