Natalia Gavrilița a discutat cu mai mulți primari și reprezentanți ai Guvernului în teritoriu despre gestionarea fluxului de refugiați ucraineni
Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministra Natalia Gavrilița a convocat astăzi o ședință de lucru online pentru consolidarea și coordonarea eforturilor autorităților administrației publice centrale și locale în gestionarea eficientă a fluxului de refugiați în Republica Moldova în contextul războiului din Ucraina, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
La ședință au participat, alături de primari și reprezentanți ai APL, Congresul Autorităților Locale din Moldova, și reprezentanți ai Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat, reprezentanți ai Parlamentului, conducerea Cancelariei de Stat, a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a Ministerului Afacerilor Interne, responsabili de la Biroul Migrație și Azil, precum și reprezentanți ai direcțiilor de asistență socială.
Natalia Gavrilița a menționat că în ședința de ieri, Comisia Situații Excepționale a aprobat o serie de măsuri de protecție socială și de control al prețurilor la mai multe produse de primă necesitate. Totodată, prin decizia CSE, a fost asigurată stabilitatea prețului la energia electrică până în martie 2023.
„Au trecut abia două zile de când în Republica Moldova vin cetățeni ucraineni și ne așteptăm la un flux mai mare de refugiați în următoarea perioadă. Totodată, avem mulți oameni care vor să ajute și este important să fie coordonate toate eforturile privind acordarea ajutorului necesar cetățenilor ucraineni. Rog să facilităm la maximum conexiunea între cetățeni și instituțiile statului”, a menționat Natalia Gavrilița.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat că a fost elaborat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Centrului de plasament temporar pentru refugiați, a mulțumit pentru sprijinul primit la definitivarea acestuia și a precizat că documentul va fi expediat către toate structurile de asistență socială din țară.
„Sunt sigur că structurile de asistență socială din raioane vor reuși să gestioneze eficient situația și să asigure serviciile de care au nevoie refugiații. Toate fluxurile de refugiați sunt direcționate spre Centrul de plasament deschis la Moldexpo. Totodată, au fost identificate alte zeci de centre de plasament temporar care vor fi activate treptat, la necesitate”, a mai precizat ministrul.
În cadrul ședinței, primarii au comunicat despre disponibilitățile de cazare identificate în localitățile lor, au adresat întrebări legate de transportarea organizată a refugiaților de la punctele de trecere a frontierei, au informat autoritățile centrale despre necesitățile sesizate de refugiați, dar și au discutat despre mecanismul de distribuire a bunurilor donate și colectate la Chișinău, către locurile unde sunt concentrați mai mulți refugiați.
Reprezentanții APL au fost îndemnați, pentru orice neclarități legate de redirecționarea fluxului de migranți, să apeleze la numărul de la Linia Verde 080001527, activată la Centrul de Apel al Biroului Migrație și Azil și funcțională 24/24, iar pentru întrebări legate de crearea centrelor de plasament – să se adreseze la structurile locale de asistență socială care vor asigura coordonarea acțiunilor cu MMPS.
În finalul ședinței, prim-ministra a mulțumit cetățenilor, organizațiilor neguvernamentale și autorităților publice pentru receptivitate și a precizat că instituțiile statului sunt mobilizate pentru a interveni și a asigura asistența necesară.
„Mulțumesc pentru solidaritate și deschidere tuturor celor care se implică. Sunt sigură că vom ieși și mai puternici din această criză”, a concluzionat Natalia Gavrilița.
Foto: Guvern
„Biblioteca de sub brad”, ediția a patra: Au fost colectate circa 8000 de cărți
Președinta Maia Sandu a participat la inaugurarea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene
Șefa statului, Maia Sandu, va participa la deschiderea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene
655 diplome de model neutru au fost apostilate de către autoritățile competente ale Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 8 ani
Președinta Maia Sandu, la trecerea dintre ani: „Să avem grijă unii de alții și să avem grijă de țară. Sunt cele mai prețioase lucruri”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova
Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei
Președinta Maia Sandu: Trebuie să mergem înainte cu măsuri mai ferme, astfel încât să avem o justiție integră și eficientă, iar combaterea corupției să producă rezultate.
Declarațiile Președintei Maia Sandu în cadrul briefingului privind domeniul justiției
Sesiunea de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie
40 de copii din diasporă au participat la Programul „DOR de Tradiții”, ediția de iarnă 2025
Guvernul îmbunătățește mai multe servicii sociale pentru vârstnici, persoane cu dizabilități și alte categorii de beneficiari
Guvernul va oferi granturi de până la 1,5 mil. de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii care vor să devină mai eficiente energetic
Guvernul a aprobat proiecte strategice pentru consolidarea securității cibernetice
Negociatorii ucraineni și americani se vor întâlni la Miami pentru noi discuții privind încheierea războiului
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii
Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești
Trenul de pe ruta Kiev – București înregistrează întârzieri din cauza avarierii rețelelor electrice de pe teritoriul Ucrainei
Vreme fără precipitații și minime de până la -18°C, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Constatări CCSCD: Rețelele de conturi inautentice pe platformele social media, mobilizate după alegeri pentru creșterea tensiunilor sociale
VIDEO // Ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, la Chișinău: „Prin colaborare vom putea întări sistemele de sănătate din cele două state. Împreună suntem mai puternici”
Raport CCSCD: Rusia își recalibrează strategiile de manipulare pentru a bloca parcursul european al Republicii Moldova
Doi cetățeni străini, un curier și un colector de bani, reținuți pentru escrocherie
Trafic intens la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții mediului de afaceri au discutat pe platforma Consiliului Economic
Șefa statului, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
MAE de la Chișinău răspunde ministerului rus de externe: „R. Moldova este o țară sigură pentru vizitatori și nu există riscuri de securitate care să justifice alerte de călătorie”
Compania Lukoil-Moldova, amendată pentru nerespectarea hotărârii privind transmiterea și primirea bunurilor aferente complexului petrolier de la Aeroport
Avertizare înainte de Bobotează: Poliția de Frontieră atenționează că scăldatul în râurile Prut și Nistru este interzis