ro

 

Oficial
15 Octombrie, 2026 / 13:24
/ 01 Februarie, 2023

Natalia Gavrilița: „Guvernul și autoritățile publice locale au același scop – să îmbunătățească viața oamenilor” 

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Circa 900 de primari și președinți de raioane au participat astăzi la festivitatea dedicată Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În discursul de inaugurare a evenimentului, Natalia Gavrilița a menționat că progresul semnificativ în procesul de integrare europeană se datorează, inclusiv implicării autorităților publice locale. 

„Una dintre reușitele noastre comune este că am rezistat unui val de crize și am reușit să schimbăm împreună parcursul istoric al țării noastre. Atât Guvernul, cât și administrația publică locală au același scop – sa îmbunătățească viața oamenilor. Guvernul pe care îl conduc a reușit să soluționeze mai multe probleme care au fost date la o parte ani la rând. În același timp, am lansat programe care ne aduc dezvoltare în fiecare sat sau oraș. Prin programul Satul European, am oferit fonduri pentru proiecte de infrastructură locală așteptate de oameni ani în șir - reparația școlilor, sisteme noi de iluminat sau obiecte sportive și spații de agrement, care să facă viața mai atractivă în comunitățile rurale”, a declarat premierul.

În luarea sa de cuvânt, președintele Comisiei parlamentare administrație publică, Larisa Voloh, a menționat inițiativele legislative, aprobate în ultimii doi ani, care au soluționat problemele istorice în activitatea APL, nerezolvate timp de 30 de ani.

„Ne dorim să construim localități prospere, să oferim locuitorilor oportunități de muncă și acces la servicii de calitate, vrem ca oamenii să rămână acasă, iar cei plecați să revină, să investim în dezvoltarea durabilă a localităților și să avem funcționari publici motivați”, a spus Larisa Voloh.

Președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Tatiana Badan, a mulțumit Guvernului pentru revigorarea activității Comisiei Paritare pentru Descentralizare, după o pauză de 6 ani. De asemenea, președinta CALM a menționat că o conlucrare bună cu Guvernul și Legislativul va continua să aducă beneficii în activitatea APL.

„Îmi doresc să avem pe viitor cât mai multe mecanisme pentru a rezolva într-un mod autonom și eficient problemele locuitorilor”, a declarat Tatiana Badan.

Cu mesaje de felicitare în adresa lucrătorilor din cadrul APL au venit: șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, Ambasadorul României în Republica  Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Doyle Logsdon, Directoarea Adjunctă a Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Vesna Roch, și Reprezentanta Rezidentă PNUD Moldova, Dima Al-Khatib.

Evenimentul a fost organizat de Guvern, cu susținerea partenerilor de dezvoltare din cadrul Programului USAID „Comunitatea Mea”, Proiectului  „Mă Implic” al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska

/ Acum 6 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”

/ Acum 6 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova

/ Acum 6 zile

Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului

/ Acum 6 zile

Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial

/ Acum 6 zile

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 6 zile

Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE

/ Acum 6 zile

Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun

/ Acum 6 zile

Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat

/ Acum 6 zile

Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește

/ Acum 6 zile

Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova