Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care i-au fost aproape prozatorului şi dramaturgului Nicolae Esinencu, stins din viață luni, 25 aprilie, la vîrsta de 76 de ani.
Laureat al Premiului de Stat, cavaler al ”Ordinului Republicii”, Nicolae Esinencu s-a născut la 13 ianuarie 1940 în Chiţcanii Vechi, judeţul Orhei, astăzi situat în raionul Teleneşti. În anul 1973 a absolvit Cursurile Superioare de Literatură de pe lîngă Institutul de Literatură „Maxim Gorki" din Moscova. A colaborat la revista „Femeia Moldovei". Ulterior a fost redactor la Editura „Lumina”, secretar și mai apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Placheta de versuri „Antene”, cu care și-a realizat debutul în anul 1968, a fost urmată de cărțile de poezie „Sens”, „Dealuri”, „Copilul teribil”, „Cuvinte de chemat fetele”, precum și de volumele de proză „Sacla”, „Portocala”, „Toi”, „Era vremea să iubim” și altele.
Nicolae Esinencu este autorul pieselor „Grand prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie” și al scenariilor de film „Tunul de lemn”, „Vîltoarea” și „Doi saci cu moldoveni”. A editat și cărți pentru copii, printre care „Harbuzul lui Fănel”, „Bună dimineața”. Pe parcursul anilor 1999-2004, Nicolae Esinencu își adună opera în „Scrieri alese”, editate în șase volume.
Prin creația sa Nicolae Esinencu s-a afirmat și va rămîne în conştiinţa publică drept un scriitor nonconformist, care a contribuit la înnoirea literaturii, la scoaterea ei din anchilozare ideologică, fapt pentru care nu era și nu putea fi agreat de autoritățile regimului totalitar.
Pentru merite deosebite Nicolae Esinencu a fost distins de mai multe ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu ordinul „Gloria Muncii” și cu distincția supremă a statului „Ordinul Republicii”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Nicolae Timofti, Andrian Candu, Pavel Filip, Monica Babuc, Arcadie Suceveanu
(Editor M. Jantovan)
De Ziua Copilului, Maia Sandu a fost alături de copiii din Stăuceni și a vizitat noua Primărie a localității
De Ziua Nistrului, șefa statului a participat la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” din Ștefan Vodă
Premierul Alexandru Munteanu, la „Marele Cor al Copiilor”: „Vrem ca fiecare copil să știe că are un loc la masa celor mari, că vocea lui contează”
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău
A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului
Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”
Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer
Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"
Dolarul se apreciază cu 18 bani
Patru persoane au murit într-un atac rusesc în regiunea Harkov din Ucraina
Agenda evenimentelor, marți, 9 iunie
METEO // Vreme stabilă, fără precipitații în următoarele 24 de ore
FOTO // Cinci absolvenți cu performanțe academice au susținut o singură probă la BAC
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Republica Moldova trebuie să își consolideze capacitățile de apărare”
Lucrările la Stația Electrică Chișinău avansează. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România rămâne un partener de încredere al R. Moldova în consolidarea securității energetice”
SATUL EUROPEAN // Investiții de peste 27 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii din Sărata Galbenă
Reintegrarea țării și extinderea relațiilor cu UE, discutate la Chișinău de oficiali din Moldova și Luxemburg
Noi abordări în restaurarea monumentelor istorice, discutate la Chișinău de specialiști internaționali
MAE a emis o alertă de călătorie pentru Qatar și Kuweit: „Situația de securitate rămâne volatilă”
Ploile abundente sporesc riscul contaminării apei și alimentelor, atenționează ANSP
MEC s-a autosesizat după publicarea unor imagini ce ar conține subiecte din examenul la matematică, susținut de absolvenții de gimnaziu
Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD
Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu
VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului