Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu Dafina Gercheva, coordonator rezident al ONU și reprezentant permanent al PNUD
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, la Reședința de stat, o întrevedere cu Dafina Gercheva, coordonator rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, cu ocazia începerii mandatului său în țara noastră, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituţiei prezidenţiale.
Șeful statului a apreciat numeroasele programe derulate în Republica Moldova pe parcursul ultimelor decenii de către agențiile specializate ale ONU, care au contribuit la ameliorarea substanțială a condițiilor de viață a cetățenilor moldoveni. Președintele Nicolae Timofti a menționat asistența acordată de Oficiul local PNUD în vederea realizării reformelor în justiție, educație și protecția drepturilor omului.
Președintele țării a reiterat angajamentul autorităților de la Chișinău de a coopera cu reprezentanța ONU pentru implementarea prevederilor Cadrului de Parteneriat dintre Națiunile Unite și Republica Moldova pentru perioada 2013 – 2017.
Doamna Dafina Gercheva, coordonator rezident al ONU și reprezentant permanent al PNUD în Republica Moldova, a anunțat drept prioritare pentru perioada următoare proiectele de consolidare a capacităților instituționale, care au drept scop dezvoltarea economică și socială a țării, precum și protecţia mediului.
Oficialul ONU a salutat desfășurarea în perioada 25-26 februarie 2015, la Chișinău, a Reuniunii de Nivel Înalt a Dialogului Global privind Consolidarea Capacităţilor Instituţionale pentru Implementarea Agendei de Dezvoltare Post-2015, eveniment care a întrunit aproximativ 100 de reprezentanţi ai guvernelor, organizaţiilor internaţionale, societăţii civile şi experţilor din mai multe ţări.
Nicolae Timofti și Dafina Gercheva au discutat și alte aspecte ale cooperării dintre Republica Moldova și PNUD.
(Editor L. Alcază)
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, distins cu „Ordinul Republicii”
Discursul președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu importatorii de produse petroliere: „Prioritatea noastră este menținerea aprovizionării stabile cu combustibil pentru cetățeni, economie și serviciile esențiale ale statului”
Dosarul transnistrean discutat cu cercetători din Statele Unite ale Americii
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea este un proces complicat, de durată, cu multe necunoscute”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Prezența trupelor rusești în stânga Nistrului reprezintă un impediment major în procesul de reglementare transnistreană”
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită oficială în Republica Lituania
Guvernare Deschisă // Cancelaria de Stat lansează un sondaj pentru stabilirea priorităților 2026-2028
Sănătatea, în centrul vizitei efectuate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în sudul țării
Guvernul propune simplificarea procedurii de amalgamare voluntară
Un grup de deputate din Parlamentul Republicii Moldova au participat la o sesiune dedicată comunicării politice eficiente și tehnicilor de negociere, desfășurată la Parlamentul European
Reforma administrației publice locale: Au avut loc consultări în 29 de raioane ale Republicii Moldova, cu peste 3700 de aleși locali și cetățeni
Dialog pe platforma parlamentară referitor la politicile de reintegrare a țării
VIDEO // Un cetățean al Azerbaidjanului, expulzat din Republica Moldova pentru ședere ilegală
Ministerul Energiei îndeamnă proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere
VIDEO // Ministrul Dorin Junghietu, despre cazuri de neconcordanțe în facturile la gaz: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare situație este verificată corect și echitabil”
FOTO // Mai mulți studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la cursul „Etica și integritatea academică”
Premierul Alexandru Munteanu a solicitat autorităților și instituțiilor bugetare să instituie un control strict al cheltuielilor
DOC // Pescuitul a fost interzis temporar pe sectorul Naslavcea–Dubăsari al râului Nistru
Vettingul procurorilor continuă: audieri pentru patru procurori din Chișinău
ANTA: peste 170 de sancțiuni aplicate în urma controalelor la transportul rutier de persoane
Doina Gherman, la sesiunea ONU pentru Statutul Femeii: „Accesul la justiție pentru victimele violenței trebuie consolidate”
VIDEO // Al doilea baraj de protecție instalat pe Nistru. Ministrul Mediului: „Echipele sunt pregătite să intervină în cazul apariției petelor de petrol”
VIDEO // Un bărbat riscă până la 15 ani de închisoare, după ce și-a bătut mortal amicul de pahar
VIDEO // Lucrările de construcție din Stațiile electrice Chișinău și Vulcănești avansează: echipamentele majore au fost livrate și instalate
Republica Moldova va găzdui Conferința de Securitate în regiunea Mării Negre, sub egida Platformei Internaționale Crimeea
VIDEO // Prejudiciu de peste 17 000 de lei. Un tânăr, cercetat pentru furturi de combustibil din mai multe camioane ce staționau la Telenești
Militarii intervin la Soroca pentru gestionarea poluării râului Nistru
România promite transfer de experiență și sprijin pentru aderarea Moldovei la UE