ro

 

Oficial
12 Iulie, 2026 / 18:10
/ 24 Noiembrie, 2020

Noul ambasador al Austriei în R. Moldova a prezentat scrisorile de acreditare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. Președintele în exercițiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit astăzi scrisorile de acreditare de la noul Ambasador agreat al Austriei în țara noastră, Stella Avallone, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul dialogului, șeful statului a apreciat dinamica ascendentă a relațiilor moldo-austriece. Președintele țării a menționat că pe parcursul anilor, Austria şi-a confirmat sprijinul pentru Republica Moldova în toate domeniile, iar ex-Ambasadorul Austriei în țară noastră, Christine Freilinger, a fost decorată în septembrie curent, cu distincția „Ordinul de Onoare”, în semn de profundă gratitudine pentru contribuția adusă la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie.

Totodată, Igor Dodon a exprimat mulțumire pentru asistența umanitară oferită de Austria la solicitarea țării noastre, în lupta cu pandemia.

Oficialii au fost unanimi în opinia că între țările noastre există un potențial nevalorificat de colaborare în toate domeniile. Șeful statului a optat pentru creșterea volumului comerțului bilateral, precum și pentru diversificarea cooperării economice. Deși Austria rămâne unul dintre principalii investitori străini în Republica Moldova, președintele a exprimat interesul față de atragerea unor noi investiții austriece în țara noastră, în condițiile în care Moldova oferă foarte multe opțiuni.

Pe finalul discuției, Igor Dodon i-a urat noului Ambasador al Austriei în țara noastră succes, asigurându-l de susținere deplină și deschidere pentru dialog.

foto: presedintie.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”

/ Acum 6 zile

„Să le cinstim jertfa trăind cu aceeași demnitate, astfel încât niciodată acest popor să nu mai fie ridicat noaptea din casă și deportat” – Președinta Maia Sandu la mitingul-requiem dedicat victimelor deportărilor regimului comunist

/ 03 Iulie, 2026

Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

/ 03 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu va susține o conferință de presă astăzi, 3 iulie

/ 02 Iulie, 2026

Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026

/ 01 Iulie, 2026

Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice

/ 01 Iulie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

/ 01 Iulie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova

/ 01 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda

/ 01 Iulie, 2026

20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI

/ 01 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu a anunțat măsuri ca urmare a abuzurilor depistate la MoldATSA

/ 01 Iulie, 2026

Declarațiile Președintei Maia Sandu privind măsurile anunțate în urma abuzurilor depistate la MoldATSA

/ 01 Iulie, 2026

116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027

/ 01 Iulie, 2026

Mai multă siguranță rutieră: Guvernul stabilește reguli mai clare pentru supravegherea pieței vehiculelor rutiere