O platformă industrială va fi construită în satul Dănceni, raionul Ialoveni
Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat astăzi locația pentru construcția unei platforme industriale în satul Dănceni, raionul Ialoveni. Platforma urmează a fi amenajată pe teritoriul fostei școli de meserii nr. 11 din localitate, cu o suprafață de circa 6,5 ha, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, premierul a menționat că platformele industriale sunt un instrument eficient de dezvoltare a localităților care contribuie la creșterea economiei, dar și la crearea unor noi locuri de muncă în zonă. "Este complicat să atragem agenți economici, dar nu imposibil. Trebuie să le oferim acestora condiții atractive de investiții, de revizuit lista agenților pe lista de așteptare, iar noi vom oferi tot suportul în acest sens", a declarat Ion Chicu.
Autoritățile locale susțin că aceste clădiri de pe teritoriu identificat pot fi utilizate și transmise agenților economici. „Ne dorim să atragem investitori, să contribuim la dezvoltarea și modernizarea localității. Este important că la momentul de față sunt toate condițiile de infrastructură, rețele de apă, gazificare", a menționat primarul satului Dănceni, Victoria Butuc.
În cadrul vizitei, șeful Executivului a salutat investițiile în construcția sistemului de epurare și canalizare din localitatea Dănceni.
Responsabilii au informat prim-ministrul despre mersul lucrărilor și etapele de construcție. Până în prezent au fost executate în proporție de circa 90% din lucrări. Mai urmează și instalarea utilajului necesar. De asemenea, capacitatea stației de epurare va fi suficientă pentru a fi conectată la cele 800 de gospodării. Aceasta va fi pusă în funcțiune în aproximativ 3 luni.
Construcția sistemului de epurare și canalizare în s. Dănceni a fost aprobată de Fondul Ecologic Național în 2015. Valoarea totală a proiectului este de 19,4 milioane de lei. Contribuția Primăriei satului Dănceni, până pentru moment, este de 1,4 milioane de lei.
Sursă foto: Guvern
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Guvernul, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire în prezența șefei statului, Maia Sandu
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a Guvernului
Cabinetul Munteanu a fost învestit de Parlament. Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Să ne unim forțele pentru binele, prosperitatea și parcursul european al Republicii Moldova”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisara europeană pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque
Discursul candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, susținut în plenul Parlamentului
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Maria Luís Albuquerque, comisara europeană pentru Servicii Financiare
Consolidarea relațiilor moldo-ucrainene, discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
Fiscul atenționează despre mesaje false prin care cetățenii sunt informați că ar fi fost amendați
Comisia Europeană a înmânat Acordurile de grant Republicii Moldova și României pentru electrificarea liniei de cale ferată Iași-Ungheni
BNM: Rata anuală a inflației va continua să scadă
CEC a stabilit cuantumul alocațiilor pentru partidele politice în funcție de rezultatele alegerilor
Victor Agrici, propus pentru funcția de Secretar general al Parlamentului
Moldova avansează în proiectele de conectare la rețeaua UE prin parteneriat european pentru transport
Cristina Gherasimov: „Republica Moldova rămâne fermă în fața provocărilor hibride și își continuă parcursul european”
Agricultura, o alegere cu viitor: povestea antreprenoarei care a revenit acasă din străinătate şi a dezvoltat cu ajutorul statului o livadă de cireşi profitabilă
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Irlandei în Republica Moldova
Ministerul Educației și Cercetării cere anularea „Legii educației” adoptate de Adunarea Populară a Găgăuziei
Roberta Metsola: „Progresele obținute de R. Moldova în procesul de aderare demonstrează o determinare și reziliență extraordinare”
Republica Moldova se pregătește pentru gestionarea fondurilor europene. Scenariile pentru crearea cadrului instituțional, discutate la o ședință consultativă
Colaborare logistică între CFM și Portul Giurgiuleşti: mărfurile vor circula mai rapid și eficient
Gestionarea deșeurilor cu diferențe între urban și rural: un studiu național dezvăluie tendințele ecologice ale moldovenilor
PAS va avea opt deputați noi în Parlament. Mandatele au fost validate de Curtea Constituțională