ro

 

Oficial
08 Octombrie, 2026 / 01:37
/ 07 Martie, 2023

Pachetul de dereglementare a fost aprobat de Guvern

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat astăzi, la inițiativa ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Pachetul de dereglementare, care aduce schimbări semnificative în domenii precum IT, digitalizare și comunicații electronice. De asemenea, pachetul vizează raporturile de muncă și  controlul de stat a activității de întreprinzător, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Potrivit noilor reglementări, în primii 3 ani de activitate a întreprinderilor mici și mijlocii, organul de control nu va avea dreptul să aplice sancțiuni sau măsuri restrictive, cu excepția cazurilor în care se comit infracțiuni grave sau repetate de către întreprinzător. 

Mai mult, legea va include obligativitatea înregistrării Notei de motivare în Registrul de stat al controalelor și obligația de a transmite „listele de verificare”. Astfel, se va anunța din timp tipul verificării și va fi redus numărul controalelor inopinate nejustificate. Totodată, persoana controlată va avea dreptul de a documenta foto și video acțiunile inspectorului. 

„Modificările regulatorii au scopul să reducă barierele birocratice și să diminueze povara administrativă. Verificarea agenților economici este una din principalele probleme pentru antreprenori, în special pentru cei începători, întrucât acestea comportă risc de abuzuri și corupție”, a precizat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării. 

În domeniul digitalizare, IT și comunicații electronice, noile reglementări prevăd ca instalațiile rețelelor de comunicații electronice să nu fie considerate bunuri imobile, dacă nu sunt atașate permanent la un teren. Suplimentar, va fi modificat și Codul de executare, care va introduce digitalizarea relațiilor dintre executorii judecătorești și băncile comerciale, ceea ce va reduce costurile administrative și timpul consumat.

Modificări vor suferi și raporturile de muncă. Spre exemplu, angajatorul nu va mai fi obligat să plătească indemnizația de concediu cu cel puțin 3 zile înainte de plecarea salariatului în concediu. Indemnizația poate fi plătită la o altă dată agreată de comun acord, dar nu mai târziu de data achitării salariului pentru luna în care a fost acordat concediul. Această modificare are scopul de a aduce un echilibru în drepturile și obligațiile angajatului și angajatorului.

În același timp, la angajare și angajarea periodică a persoanelor care urmează să lucreze în domeniul alimentației publice, examenul medical va putea fi efectuat la instituțiile medicale publice sau private, iar costurile vor fi acoperite din bugetul Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală. Astfel, actul eliberat de instituția medicală va înlocui fișa medicală individuală sau „pașaportul albastru medical”. 

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

De Ziua mondială a educației, 70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma rețelei școlare

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”

/ Acum 2 zile

Discursul Premierului Vasile Tofan, după Consiliul de Asociere RM-UE

/ Acum 2 zile

Elevii Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni își expun lucrările la Parlament

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită”

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru la Bruxelles

/ Acum 5 zile

Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern

/ Acum 5 zile

Pregătirea autorităților din Republica Moldova pentru accesarea fondurilor UE: experiența Poloniei, prezentată la Chișinău

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, către consulii onorifici ai Republicii Moldova: „Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și găsi soluții adaptate fiecărei oportunități”

/ Acum 5 zile

Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova

/ Acum 5 zile

Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”

/ Acum 5 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor