ro

 

Oficial
15 August, 2026 / 21:29
/ 22 Iunie, 2021

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește cea de-a 57-a Adunare Generală a APCEMN

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Pe parcursul zilei de astăzi, Parlamentul Republicii Moldova este gazda lucrărilor sesiunii a  57-a a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN).  Evenimentul are loc online, cu participarea speakerului Zinaida Greceanîi, în calitate de Președinte al APCEMN, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Din componența delegației Republicii Moldova fac parte deputații  Violeta Ivanov – șefa delegației și Mihail Paciu, Sergiu Litvinenco, Iurie Reniță – membri.

În dimineața zilei, s-au convocat în ședințe Biroul și Comitetul Permanent al Adunării Generale. Totodată, pe parcursul zilei va avea loc sesiunea plenară a APCEMN, care urmează a fi inaugurată de Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova.

În cadrul ceremoniei de deschidere a sesiunii, cu un cuvânt de salut se vor  adresa ministrul Afacerilor Externe al Albaniei, Olta Xhacka, care deține președinția în exercițiu a OCMN; Președintele Camerei Deputaților din România, Ludovic Orban, în contextul rotației președinției APCEMN și Secretarul General al APCEMN, Asaf Hajiyev.

Agenda reuniunii la nivel înalt APCEMN include Raportul de activitate al Adunării Parlamentare. Participanții vor aborda subiectele ce țin de activitatea economică, comercială și educațională.  Vor fi prezentate rapoartele privind ”Rolul Parlamentelor în prevenirea traficului de ființe umane – aspecte juridice și politice” de către membrii Comisiei pentru chestiuni economice, comerciale, tehnologice și ecologice; al Comisiei cultură, educație și afaceri sociale,  al Comisiei pentru chestiuni juridice și politice, din partea Republicii Moldova va prezenta în calitate de membru al comitetului, Violeta Ivanov.

Adunarea Generală va alege Vicepreședinții APCEMN. La fel, urmează o rundă de dezbateri pe marginea organizării Sesiunii de Toamnă 2021 a Adunării Generale.  De asemenea, se va examina chestiunea cu privire la aderarea Republicii Macedonia de Nord la APCEMN.

APCEMN a fost creată în 1993, la Istanbul. În prezent, adunarea include delegații ale Parlamentelor din 12 state membre: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina.

Parlamentul Republicii Moldova deține, în primul semestru al anului curent, președinția în exercițiu a APCEMN. Conform principiului rotației, președinția Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră va fi preluată, în cadrul sesiunii de astăzi, de către Parlamentul României.

foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone

/ 07 August, 2026

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova.

/ 07 August, 2026

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Diasporei: „Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră pentru a construi comunități mai puternice”

/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”

/ 07 August, 2026

Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke

/ 07 August, 2026

Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova

/ 06 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev

/ 06 August, 2026

Politica fiscală pentru anul 2027, prezentată de Prim-ministrul Vasile Tofan: Reducerea poverii pe muncă, stimularea investițiilor și o taxare mai echitabilă

/ 06 August, 2026

Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan referitor la principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027

/ 06 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Fern Horine

/ 05 August, 2026

Bunurile și banii confiscați vor fi utilizați în scopuri sociale și în interes public

/ 05 August, 2026

Un parc fotovoltaic de 30 MW, cu sistem de stocare de 60 MWh, va fi construit la Vadul lui Vodă

/ 05 August, 2026

Sistemul de apărare al Republicii Moldova va fi modernizat, în baza Programului de implementare a Strategiei Naționale de Apărare

/ 05 August, 2026

Șefa statului a numit-o pe Liliana Vițu în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării