
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Parlamentul Republicii Moldova va marca Ziua Europei printr-un șir de acțiuni, care vor avea loc vineri, 13 mai, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Programul va începe la ora 09.30 cu expoziția ”Europa prin ochii copiilor”, care va fi inaugurată în holul Parlamentului. Expoziția va cuprinde desene realizate de copii din diferite localități ale Republicii Moldova. Cele mai bune 12 desene ale copiilor vor fi incluse într-un calendar al Parlamentului dedicat Zilei Europei. Expoziția va fi deschisă de Președintele Parlamentului Andrian Candu și Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.
La ora 10.00, Parlamentul se va convoca în ședință plenară, la care vor participa ambasadorii misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale din Republica Moldova. În debutul ședinței vor fi adresate mesaje festive cu ocazia Zilei Europei și va fi prezentat un spot video despre așteptările cetățenilor Republicii Moldova de la UE. Începînd cu ora 21.00, va fi organizat un show de lumini. Clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului UE și ale tricolorului.
”Uniunea Europeană înseamnă un viitor mai bun pentru toți cetățenii Republicii Moldova, iar Ziua Europei este sărbătoarea ce reprezintă uniune și prosperitate, libertate și democrație, diversitate și egalitate. Republica Moldova trebuie să continue drumul european și să devină parte a familiei europene”, a menționat Speakerul Andrian Candu.
(Editor A. Răileanu)
Doina Nistor, noua ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, a depus jurământul de învestire în funcție
Președinta Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare ale noului ambasador al Ucrainei în Republica Moldova
Guvernul a aprobat reglementarea tarifelor de roaming cu statele UE: În cel mult 5 ani, tarifele vor putea fi eliminate complet
Guvernul a aprobat înființarea Consulatelor Generale în Sacramento și Chicago, SUA
Peste 115 milioane de lei vor fi alocate pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale din iunie - septembrie 2024
Protejarea limbii găgăuze pe agenda discuțiilor dintre Președinta Maia Sandu și Directorul General UNESCO Audrey Azoulay
Președinta Maia Sandu și-a încheiat vizita de lucru la Paris: Noi pași în parteneriatul moldo-francez
Președinta Maia Sandu, la forumul de afaceri moldo-francez: „Moldova este deschisă pentru afaceri”
Discursul Președintei Maia Sandu la deschiderea Forumului de afaceri Moldova-Franța
Ambalajele de unică folosință și cele reutilizabile vor putea fi returnate contra plată
Atac cu drone asupra Kievului: Cel puţin şapte persoane au fost rănite
GALERIE FOTO // Moldova-Norvegia în debutul preliminăriilor CM 2026
UPDATE // Trafic intens de călători la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Norvegia învinge Moldova cu 5-0 în debutul preliminariilor CM 2026
România // Biroul Electoral Central a stabilit ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale
Zece mii de plopi au fost plantați în cadrul campaniei „Donează pentru un viitor la verde”
Ucraina // Toți membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc
Naționala Moldovei debutează în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Președinta Maia Sandu: „Fotbalul are puterea de a ne uni și de a ne face mândri de țara noastră”
Republica Moldova se aliniază inițiativei globale „Ora Pământului”
Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație
Delegația UE: Republica Moldova avansează în procesul de aderare
Ziua Mondială a Apei // Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să folosească rațional resursele de apă
Ucraina // Zelenski, în vizită la trupele care apără orașul strategic Pokrovsk
Zilele Reginei Maria la Chișinău // Iuliana Gorea Costin: „Simbolizează dreptul nostru la identitate”
UPDATE // Traficul transfrontalier, fluidizat la PTF Sculeni