Perspectivele dezvoltării regionale au fost abordate în cadrul întrevederii Nataliei Gavrilița cu primarii din raionul Strășeni
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut astăzi o discuție cu primarii din cele 27 de localități ale raionului Strășeni, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
În cadrul întrevederii a fost abordat un spectru larg de subiecte specifice pentru raion, printre care alimentația copiilor în instituțiile de învățământ, salariile angajaților din primării și gestionarea deșeurilor.
Premierul a vorbit despre prioritățile Cabinetului de miniștri, care vizează reformarea instituțiilor statului, combaterea corupției, atragerea investițiilor externe, dezvoltarea tuturor localităților, dar și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
În altă ordine de idei, șefa Cabinetului de miniștri a vorbit despre proiectele de dezvoltare regională.
„Am decis ca 100% din taxa achitată pentru întreținerea drumurilor să rămână în localități. Totodată, am creat Fondul de dezvoltare regională și locală, în valoare de 770 milioane de lei, mijloace care vor fi acordate pe criterii clare și transparente. Va fi o componentă pentru finanțarea proiectelor externe, dar și o altă componentă pentru elaborarea documentației necesare pentru proiecte. În acest sens, va fi elaborat un Regulament al Fondului de dezvoltare regională, care va fi consultat pe larg cu autoritățile publice locale", a adăugat Natalia Gavrilița.
O temă aparte a constituit-o problema achizițiilor publice - asigurarea transparenței și eficienței banilor publici. În context, premierul a menționat că Guvernul lucrează la soluții care sa permită ca proiectele de infrastructură să poată fi implementate prin finanțări multianuale, iar procedurile legale de contestare a procedurilor de achiziții publice să nu întârzie nemotivat implementarea proiectelor.
Foto: Guvern
Declarațiile Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Nicușor Dan
35 de ani de Independență: Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai instituțiilor de forță au defilat la Parada din PMAN
Noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii și Industriei Alimentare depun mâine, ora 10:00, jurământul de învestire
Președinta Republicii Moldova a adus un omagiu celor care au apărat independența țării
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să prețuim drumul parcurs și să construim în continuare țara noastră”
Președinta Maia Sandu, de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”
Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea independenței
Reformele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, discutate de președintele Parlamentului și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Igor Grosu s-a întâlnit cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia la Chișinău
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Republicii Lituania, Tadas Valionis
Ambasadorul Lituaniei, Tadas Valionis, decorat cu „Ordinul de Onoare”
Întrevederea Președintei Maia Sandu cu membrii Comitetului Politic al NATO
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, despre dezvoltarea sectorului în Republica Moldova
59 de tineri au încheiat programul de stagii plătite în serviciul public
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă