Premierul Chiril Gaburici i-a prezentat pe noii miniștri colectivelor instituțiilor pe care le conduc
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Șeful Executivului, Chiril Gaburici, a mers mai întîi la Biroul pentru Reintegrare, unde l-a prezentat colectivului pe viceprim-ministrul Victor Osipov, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Premierul a menționat că pentru rezolvarea problemei transnistrene trebuie să se lucreze mai intens, astfel încît să-i apropiem pe locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului, în cadrul unui stat unitar.
Ulterior, Prim-ministrul Chiril Gaburici l-a prezentat la Ministerul Economiei pe noul ministru, Stephane Christophe Bride, care este și vicepremier. Ministrul a mulțumit pentru încrederea acordată și a subliniat faptul că-și dorește o colaborare eficientă cu echipa ministerului pentru a continua reformele începute.
La Ministerul Justiției, angajații l-au salutat în noul său portofoliu pe Vladimir Grosu. Prim-ministrul Chiril Gaburici și-a manifestat încrederea că reformele din sectorul judiciar vor continua.
Și noul ministru al Afacerilor Interne, Oleg Balan, a fost prezentat astăzi colectivului de către Premierul Chiril Gaburici. Șeful Executivului a menționat că este important ca oamenii să se simtă în siguranță și protejați de lege, iar reformele inițiate să fie finalizate cu brio.
Șeful Executivului a mers și la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, unde l-a prezentat angajaților pe Vasile Bîtcă, iar la Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare - pe Ion Sula. Ambele domenii sînt foarte importante pentru dezvoltarea țării noastre, a punctat Premierul Chiril Gaburici.
Tot astăzi, a fost prezentat colectivului și noul ministru al Mediului, Sergiu Palihovici. „ De acest minister depinde calitatea vieții oamenilor, așa că trebuie să realizăm proiecte pentru a avea un mediu mai curat, apă de calitate, un sol curățat de pesticide etc.”, a subliniat Chiril Gaburici.
Apoi, Premierul a mers la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care este condus de Ruxanda Glavan. „Să facem tot posibilul pentru ca oamenii să aibă salarii și pensii care să le ofere un trai decent”, le-a spus Chiril Gaburici angajaților acestui minister.
Și Ministerul Sănătăţii are un nou șef - Mircea Buga, care a fost prezentat astăzi noilor săi colegi de către Premierul Chiril Gaburici. „Să avem grijă ca toate reformele în domeniu să fie realizate, astfel încît cetățenii noștri să nu aibă de suferit”, le-a declarat șeful Executivului celor de la Ministerul Sănătății.
Premierul a trecut și pe la Ministrul Tineretului şi Sportului, unde l-a prezentat colectivului de aici pe Serghei Afanasenco.
La toate instituțiile vizitate astăzi Premierul le-a urat succes noilor miniștri, menţionînd că domeniile pe care le conduc au un rol deosebit în dezvoltarea social-economică a ţării. „Vă asigur că veți avea tot sprijinul și susținerea mea personală și a Guvernului pentru a realiza acțiunile începute și pentru a continua reformele, astfel încît cetățenii Republicii Moldova să trăiască într-un stat sigur și modern”, a precizat Prim-ministrul. De asemenea, Chiril Gaburici a mulțumit foștilor miniștri pentru profesionalismul și munca depusă în cadrul Executivului.
Noul Guvern, condus de Chiril Gaburici, a fost învestit ieri, 18 februarie 2015.
(Editor M. Jantovan)
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Cancelaria de Stat a obținut certificatul de utilizator CAF, consolidând angajamentul pentru excelență în managementul organizațional
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, distins cu „Ordinul Republicii”
Discursul președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu importatorii de produse petroliere: „Prioritatea noastră este menținerea aprovizionării stabile cu combustibil pentru cetățeni, economie și serviciile esențiale ale statului”
Dosarul transnistrean discutat cu cercetători din Statele Unite ale Americii
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea este un proces complicat, de durată, cu multe necunoscute”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Prezența trupelor rusești în stânga Nistrului reprezintă un impediment major în procesul de reglementare transnistreană”
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită oficială în Republica Lituania
Guvernare Deschisă // Cancelaria de Stat lansează un sondaj pentru stabilirea priorităților 2026-2028
Sănătatea, în centrul vizitei efectuate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în sudul țării
Guvernul propune simplificarea procedurii de amalgamare voluntară
Un grup de deputate din Parlamentul Republicii Moldova au participat la o sesiune dedicată comunicării politice eficiente și tehnicilor de negociere, desfășurată la Parlamentul European
VIDEO//Intervenții pe Nistru: autoritățile împrăștie material absorbant pentru a limita poluarea
CNMC anunță măsuri pentru gestionarea poluării râului Nistru: cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească apa din fluviu până la confirmarea calității
Atenție, escrocherii! CNAM avertizează cetățenii să nu ofere date personale și numărul de asigurare medicală necunoscuților
Explozie în fața unei școli evreiești din Amsterdam
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți la Coșnița: „Moldova a rămas în picioare și a ales un drum clar: drumul libertății, drumul democrației, drumul european”
Patru echipaje de pompieri au intervenit în urma unei deflagrații într-un bloc din capitală: o persoană transportată la spital
GALERIE FOTO // Pod verde peste Prut: startul campaniei de împădurire Primăvara 2026 la Sculeni
Autoritățile au adus un omagiu eroilor căzuți în luptele de la Coșnița pentru apărarea independenței țării. Alexandru Munteanu: „Moldova a rămas în picioare datorită curajului celor care au apărat această țară”
VIDEO // Criza de poluare pe Nistru: stația de captare de la Cosăuți a fost protejată cu bariere absorbante
Ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, la campania de împădurire de la Sculeni: „Pădurile sunt o comoară fără frontiere, iar împreună trebuie să le protejăm și să le creștem”
Trafic intens la Sculeni: autoritățile recomandă rute alternative
„Media pentru Mediu”, ghid pentru jurnaliștii care abordează teme de mediu, lansat la EcoContact
Investiție de aproape 22 de milioane de lei pentru modernizarea accesului către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”
O dronă de tip Shahed a survolat localitatea Troițcoe din raionul Cimișlia. MAE: „Asemenea incidente constituie încălcarea suveranității și integrității”
Ministerul Mediului anunță că alimentarea cu apă va fi sistată temporar în mai multe raioane din nordul țării
FOTO, VIDEO // Start pentru campania de împădurire „Primăvara 2026” la Sculeni: autoritățile din Moldova și România plantează un „pod verde” peste Prut