Premierul interimar Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. În cadrul întrevederii de astăzi de la Guvern, prim-ministrul interimar, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a adus mulțumiri omologului său român, Bogdan Aurescu, pentru asistența umanitară, în valoare de 2,3 milioane de euro, oferită de Guvernul României în procesul de combatere a pandemiei COVID-19, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
În acest context, a fost coordonată continuarea consultărilor bilaterale privind aspectele juridice și tehnice legate de recepționarea lotului de 200.000 doze de vaccin anti-COVID-19 din partea Guvernului României.
Interlocutorii au pledat pentru urgentarea discuțiilor în vederea semnării celui de al 6-lea protocol adițional la Acordul privind implementarea Programului de Asistență Tehnică și Financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, în condițiile în care o mare parte rămâne nevalorificată până în prezent.
Totodată, oficialii au subliniat necesitatea avansării negocierilor pentru semnarea mai multor acorduri bilaterale aflate la examinare, axate pe perfectarea cadrului juridic bilateral.
De asemenea, miniștrii au abordat subiectul care vizează semnarea unui Acord bilateral privind eliminarea tarifelor pentru serviciile roaming între România și Republica Moldova. Printre obiectivele setate, se numără intensificarea colaborării în domeniul protecției mediului și al securității energetice.
foto: Guvern
Președinta Maia Sandu la Bruxelles: „Moldova a demonstrat că și în cele mai dificile vremuri, livrează — iar Uniunea Europeană poate conta pe noi”
Mesajul Președintei Maia Sandu la evenimentul dedicat Republicii Moldova, organizat la Bruxelles
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare
Noii miniștri din Guvern au fost prezentați echipelor de la ministere
Guvernul anunță înregistrarea pentru compensațiile la energie în sezonul rece
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
O femeie a fost condamnată la peste cinci ani de închisoare pentru delapidarea a peste un milion de lei
Serviciile electronice fiscale au fost accesate de peste 10 milioane de ori în anul curent
Uniunea Europeană va înfiinţa o agenție de spionaj
Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României efectuează o vizită în Republica Moldova
Cotații în scădere anunțate de BNM pentru euro și dolar
O dronă militară a căzut în județul Tulcea din România
Accesul la apă transformă agricultura. Fermierul Serghei Casian din Bușila: „Irigarea aduce bani, nu vorbe!”
FOTO // Peste 200 de proiecte, finanțate în octombrie prin programele „Satul European” și „Europa este aproape”
Până la sfârșitul anului, oraşul Călărași va avea un scuar modern și accesibil pentru toate vârstele
Antreprenoriat verde și hub-uri de inovare: lecții din Suedia și Danemarca pentru Moldova
BTA: Academia Bulgară de Științe îl susține pe directorul general al BTA, Kiril Valchev, pentru un al doilea mandat
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: De la podgorii la ospitalitate. Cum au fost promovate experiențele autentice de vin și turism la World Wine Tourism Day 2025
Agenda evenimentelor, marți, 11 noiembrie
FOTO // Lunca râului Cogâlnic prinde viață: la Hâncești se amenajează o zonă modernă de agrement ce urmează să fie finalizată la începutul lui 2026
Ploi pe arii extinse și cer noros în întreaga țară, anunţă meteorologii pentru marţi, 11 noiembrie
Republica Moldova, recunoscută internațional pentru promovare economică la City Nation Place Awards 2025