Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu președintele Georgiei
Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Oportunitățile de diversificare a cooperării bilaterale moldo-georgiene, în contextul realizării agendei europene a ambelor state, au fost discutate astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministrul Natalia Gavrilița și președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, aflată într-o vizită oficială în țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Părțile au discutat despre consecințele războiului din Ucraina, care a lovit puternic economiile Georgiei și Republicii Moldova, a provocat creșterea inflației, perturbarea lanțurilor logistice și o criză umanitară de proporții. Oficialii au apreciat contribuția Uniunii Europene la atenuarea impactului războiului în regiune și sprijinul constant oferit țărilor noastre pentru depășirea crizelor în lanț.
„Am spus de nenumărate ori că Ucraina luptă acum pentru valorile general-umane și pentru a păstra pacea în regiune. Or pacea și stabilitatea trebuie să revină în regiune și în întreaga Europa în conformitate cu dreptul internațional. În pofida tuturor crizelor care ne lovesc, rămânem focusați pe reformele importante. Am venit cu un set de valori și rămânem loiali acestora. În special, mă refer la implementarea reformei în sectorul justiției și combaterea corupției. Acestea sunt precondițiile esențiale pentru atragerea investițiilor și crearea de locuri noi de muncă”, a declarat premierul Natalia Gavrilița în cadrul întrevederii.
De asemenea, șefa Executivului a exprimat disponibilitatea țării noastre de a aprofunda relațiile comercial-economice și investiționale. A fost subliniată importanța consolidării cooperării în domeniul energetic, în sectorul IT și cel al transporturilor. În context, a fost salutată lansarea recentă a cursei aeriene directe Chișinău-Tbilisi-Chișinău.
„Sunt onorată că am avut ocazia sa vin în Republica Moldova cu primul zbor direct Tbilisi-Chișinău. Este un semnal important de apropiere între țările și culturile noastre. Regret că toate acestea au loc într-un context tragic cu războiul din Ucraina. Un război care ne afectează pe toți cei din regiune. Dar țările noastre au demonstrat solidaritate, pe timp de pace sau război vom rămâne uniți. Nimeni nu se poate izola de acest război și mai ales de consecințele acestuia”, a declarat președintele Georgiei.
Părțile au reiterat voința de extindere a cooperării bilaterale în toate domeniile și de susținere reciprocă în procesul de implementare a agendei europene. De asemenea, a fost subliniată importanța organizării, în anul 2023, a unei noi ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene pentru cooperarea comercial-economică și unui Forum al oamenilor de afaceri.
Foto: Guvern
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria
Prim-ministrul Vasile Tofan a salutat participanții la Chișinău Marathon 2026
Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie, neam și valori naționale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar
Agenda europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Hadja Lahbib
Mesaj adresat autorităților publice privind inacceptabilitatea absolută și „toleranța 0” față de detenția arbitrară și transferurile extralegale
Parcursul european și reziliența Moldovei, în centrul întrevederii Președintei Maia Sandu cu comisara europeană Hadja Lahbib
Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar
Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului
Asistența externă acordată Republicii Moldova în 2025: principalele rezultate și domenii de sprijin
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 10 septembrie 2026
Marcel Spatari a preluat conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – pe cea a Comisiei pentru integrare europeană
Modificări în componența nominală a delegațiilor Parlamentului la organizațiile internaționale și a grupurilor de prietenie
Procedura de desemnare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale, mai transparentă
Bugetul asigurărilor sociale a acumulat venituri de peste 35 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului
Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate
Republica Moldova, printre statele în perspectiva extinderii UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să recâștigăm inima europenilor”
Republica Moldova va lansa Sistemul e-consulat, pentru a moderniza modul de prestare a serviciilor consulare pentru cetățenii din diasporă
Măsurile speciale de acces la Aeroportul din Chișinău rămân în vigoare până pe 17 septembrie
VIDEO // Reforma justiției și combaterea corupției, în centrul discuțiilor la un forum de la Chişinău cu participare internațională
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
Investiții de 326 de milioane de lei pentru modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și 17 milioane de euro pentru cele din Bălți
LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii
Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou secretar de stat
Guvernul a numit noi directori la SFS, CNAM, APP și AIPA
Guvernul anunță noi numiri la conducerea Serviciului Fiscal de Stat, APP, CNAM și AIPA
Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări: „Înscrierile pentru compensațiile la energie vor începe la 2 noiembrie”
Cronica ARHIVELOR // Dosare despre Rebeliunea de la Tatarbunar din 1924, digitizate și disponibile online
Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești