ro

 

Oficial
14 Septembrie, 2026 / 11:35
/ 22 Noiembrie, 2022

Premierul Natalia Gavrilița a discutat cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului Croat

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Sprijinul continuu al Croației pentru agenda europeană a Republicii Moldova a fost reiterat astăzi, la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului Croat, condusă de președintele acesteia, Domagoj Hajduković, relatează MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, oficialii au discutat despre prioritățile de cooperare dintre cele două țări, cu accent pe schimbul de experiență în domeniul integrării europene, dar și despre situația regională, care afectează domeniile cheie pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Șefa Executivului a apreciat asistența umanitară oferită de Croația în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și susținerea parcursului european al Republicii Moldova, menționând necesitatea reluării consultărilor pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană. În același timp, premierul a vorbit despre crizele care au consecințe directe asupra cetățenilor țării noastre, precum cea energetică, subliniind că identificarea surselor alternative de aprovizionare a devenit un obiectiv prioritar pentru autorități. 

„Dependența energetică a țării noastre ne face vulnerabili, iar capacitățile Guvernului de a face față crizelor sunt tot mai limitate. Avem nevoie în continuare de prietenii noștri – situația rămâne dificilă, însă cu ajutorul partenerilor, inclusiv cel al Croației, impactul crizelor va fi mai puțin resimțit, iar realizarea obiectivului de integrare europeană va fi mai aproape”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, partea croată și-a arătat disponibilitatea de a oferi expertiză în procesul de aderare la UE, dar și de a susține transformările inițiate de autoritățile moldovene. „Suntem la Chișinău pentru a transmite un mesaj puternic de sprijin și solidaritate. Scopul nostru este de a contribui la stabilizarea situației în țara voastră și de a accelera procesul de integrare europeană, pentru că locul Republicii Moldova este în familia UE”, a declarat Domagoj Hajduković.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat un concept de dereglementare și simplificare a controalelor

/ Acum 4 zile

Noi modalități de valorificare a relațiilor moldo-bulgare, pe agenda discuțiilor dintre Mihai Popșoi și parlamentarii Republicii Bulgaria

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său olandez, Rob Jetten

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Consiliul Superior al Magistraturii

/ Acum 4 zile

Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 4 zile

Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern

/ Acum 4 zile

Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 5 zile

Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern