ro

 

Oficial
14 Octombrie, 2026 / 20:16
/ 26 Ianuarie, 2023

Premierul Natalia Gavrilița a discutat cu primarii din Nisporeni

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Situația macro-economică din țară, dar și politicile Guvernului care vin în ajutorul autorităților publice locale au fost discutate astăzi la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu primarii localităților din raionul Nisporeni, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Șefa Cabinetului de miniștri s-a referit la acțiunile întreprinse de Guvern pentru relansarea economiei, care a avut de suferit în urma războiului din Ucraina, a perturbării lanțurilor logistice și a efectelor crizei energetice. În mod special, s-a vorbit despre politica fiscală pentru anul curent, care prevede un șir de facilități pentru dezvoltarea antreprenoriatului și susținerea autorităților publice locale. 

„Am introdus un set de măsuri care vor contribui la dezvoltarea economică, între care:  cota 0% la impozitul pe venit pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, restituirea sumei TVA acumulată în cont, începând cu anul curent, excluderea plafoanelor pentru taxele locale. De asemenea, am majorat fondurile pentru compensații și pentru creșterea salariilor, ca să reducem efectele crizei asupra cetățenilor și agenților economici.  Planificăm să lansăm un nou mecanism de compensare a gazelor naturale pentru unele categorii de companii”, a subliniat Natalia Gavrilița. 

În altă ordine de idei, premierul a îndemnat primarii să participe la Programul guvernamental „Satul european” și alte programe care oferă fonduri pentru dezvoltarea locală.  

Un alt subiect abordat de șefa Cabinetului de miniștri a fost reforma autorităților publice locale. Gavrilița a încurajat aleșii locali să participe la amalgamare voluntară a satelor. Acest pas va genera alocări bugetare mai mari pentru localități, stimulente financiare pentru angajații din aceste primării, acces la mai multe fonduri europene.

La rândul lor, primarii au vorbit despre provocările cu care se confruntă, enumerând problema gestionării deșeurilor, lipsa resurselor pentru acțiuni de împădurire și necesitatea de a accelera procesul de reabilitare a drumurilor. A fost exprimată necesitatea de modernizare a stației de irigare și de conectare a localităților la fibră optică, ceea ce va contribui la o mai bună prestație a serviciilor publice locale. 

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a amintit în context despre lansarea în următoarea perioadă a proiectului Deșeuri solide în Moldova, din care face parte și raionul Nisporeni. Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, dar și din surse bugetare, în ultimul an s-a investit în drumurile locale din raion, în sisteme de apă și canalizare, în stimularea antreprenoriatului și valorificarea turismului, zona fiind una cu potențial mare în acest sens.

Foto: Guvern 


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului

/ Acum 6 zile

Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial

/ Acum 6 zile

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 6 zile

Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE

/ Acum 6 zile

Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun

/ Acum 6 zile

Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat

/ Acum 6 zile

Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește

/ Acum 6 zile

Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova 

/ Acum 6 zile

Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 6 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 6 zile

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 6 zile

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum