Președintele Consiliului European: UE va sprijini agenda ambițioasă pe care și-o propune R. Moldova
Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde la Bruxelles în perioada 27-28 septembrie, Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut, astăzi dimineață, o întrevedere cu Charles Michel, Președintele Consiliului European, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Natalia Gavrilița a mulțumit înaltului oficial european pentru susținerea pe care Consiliul European o oferă țării noastre și a spus că acest suport este extrem de important pentru consolidarea proceselor democratice, reformarea justiției și instituțiilor statului, relansarea economică și crearea locurilor de muncă, și creșterea bunăstării cetățenilor. La fel, interlocutorii au avut un schimb de opinii referitor la prioritățile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează a fi desfășurat în decembrie curent.
Referindu-se la prioritățile Guvernului pe care îl conduce, Natalia Gavrilița a vorbit despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.
Charles Michel, la rândul său, a menționat că „UE este deschisă să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”.
Premierul și-a exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între R. Moldova și Uniunea Europeană, astfel încât, în următoarea perioadă, să fie posibilă avansarea dialogurilor la nivel înalt pe securitate, justiție, energie.
În context, Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova este interesată de extinderea domeniilor de cooperare, dar și de dezvoltarea în continuare a politicilor naționale în conformitate cu Acordul de Asociere.
Foto: Guvern
Guvernul sporește transparența achizițiilor publice și modernizează procedurile
Alte șapte acorduri nefuncționale semnate pe platforma CSI au fost denunțate de Guvern
Rectificarea bugetară prevede redistribuirea resurselor financiare pentru a acoperi plata pensiilor și indemnizațiilor, necesitățile salariale și a completa fondul destinat compensațiilor
ONU va continua să sprijine Republica Moldova în programele de dezvoltare durabilă
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a participat la Conferința „Raportul de extindere 2025”: „Avem nevoie de cadență, disciplină și un ritm susținut pentru a livra rezultate”
Președinta Maia Sandu la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană: „Avem o fereastră de oportunitate, iar datoria noastră este să facem totul pentru a nu o rata”
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei
Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința „Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”: „Casa noastră este Europa”
VIDEO // Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut o discuție cu președintele Parlamentului, Igor Grosu
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal