Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE în țara noastră
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. În cadrul discuției, părțile au trecut în revistă subiectele de pe agenda de cooperare cu Uniunea Europeană, precum și cele ce țin de actualitatea internă, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
„Ambasadorul UE ne-a asigurat de continuitatea sprijinului european pentru cetățenii moldoveni. Un semnal foarte bun în acest sens este Planul de recuperare economică pentru Moldova, anunțat recent de Comisia Europeană, dar și numeroasele proiecte de dezvoltare pe care Uniunea Europeană le implementează pe teritoriul țării noastre”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a discutat cu Ambasadorul UE și despre situația curentă din țară. „Am reiterat faptul că prioritatea noastră imediată este desfășurarea liberă și corectă a alegerilor anticipate din 11 iulie. Un rol important în acest proces îl vor avea misiunile UE de observare a alegerilor”, a subliniat președintele țării.
foto: presedintie.md
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”
INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
Asistența externă acordată Republicii Moldova în 2025: principalele rezultate și domenii de sprijin
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Turul României la ciclism. Oana Țoiu: „Un simbol puternic a ceea ce ne unește”
Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
FOTO // Turnurile Gemene, recreate pe cerul New Yorkului cu drone, în memoria victimelor din 11 septembrie