
Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu directorului Biroului de Cooperare al Elveției în țara noastră
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Caroline Tissot. Subiectele abordate în cadrul discuției au vizat situația curentă din țara noastră în plan politic, economic și sanitar, eforturile pe care le face Președinția pentru a asigura oamenii cu vaccin și cooperarea bilaterală, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Președintele Maia Sandu a mulțumit Elveției pentru susținerea promptă oferită Republicii Moldova în combaterea pandemiei, prin livrare de echipamente medicale, de protecție individuală și de laborator.
„Am subliniat și faptul că Elveția este unul dintre partenerii noștri de nădejde, în special în realizarea proiectelor sociale și de dezvoltare locală. Astfel, de ani buni, în satele noastre se modernizează rețelele de aprovizionare cu apă și sanitație, sunt îmbunătățite serviciile comunitare, iar diaspora este din ce în ce mai implicată prin asociațiile de băștinași. Am exprimat recunoștința noastră și pentru asistența semnificativă oferită în domeniul culturii”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului și-a exprimat convingerea că parteneriatul dintre țările noastre se va consolida, Elveția rămânând pentru noi un exemplu de coeziune socială și de dezvoltare.
foto: presedintie.md
Președinta Maia Sandu, în plenul Parlamentului Republicii Moldova: „Sarcina noastră este să păstrăm stabilitatea internă și să aderăm la Uniunea Europeană în următorii 4 ani”
Situația din sectorul agricol, discutată într-o ședință cu fermierii și asociațiile de profil, la Guvern
Mesajul Președintei Maia Sandu în plenul Parlamentului Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu va susține un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova
Prim-ministrul Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: „Fiecare trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile - avem nevoie de consolidarea eforturilor, coordonare, curaj și asumare”
Membrii Comisiei pentru securitate și apărare a Parlamentului European, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Programul național „Acces la cultură”, aprobat de Guvern
Guvernul a alocat peste 26 de milioane de lei pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale din Bălți și Cantemir
Guvernul susține veteranii de război: alocații majorate și stagii de cotizare recunoscute
Termenul de depunere a dosarelor la Programul „Curtea Europeană” a fost prelungit
Peste 100 de agricultori din Telița își vor putea iriga terenurile grație unui sistem modern construit cu sprijinul IFAD
Un general rus a fost ucis în explozia unei maşini la Moscova
CNAM a cumpărat un nou lot de vaccin anti-hepatită B destinat adulților
Numărul mașinilor electrice înregistrate în Moldova a crescut constant în ultimii ani
Locuitorii din orașul Căușeni și din alte zece sate vor avea acces la un sistem modern de epurare și canalizare
Măsuri sporite de ordine publică de Paștele Blajinilor. Polițiștii vor fi prezenți în teren, iar traficul va fi restricționat pe unele străzi din capitală
CEC anunță că pentru alegerile locale noi s-au înregistrat 23 de candidați pentru funcția de primar
Meteorologii au emis Cod galben de înghețuri
Trei morţi şi opt răniţi în Ucraina, într-un atac rus cu drone la Pavlohrad
Investiții de 27,3 milioane de lei în valori mobiliare de stat, în doar patru zile de la lansarea perioadei de subscriere
Ziua Europei 2025 // Orășelul European ajunge la Chișinău și Căușeni pentru a sărbători valorile fundamentale ale Uniunii Europene
GALERIE FOTO // Primul Turneu Republican de Trântă Dreaptă, organizat la Ialoveni
VIDEO// Speakerul Igor Grosu a anunțat lansarea unui program național de renovare a lăcașelor sfinte: „E de datoria noastră să păstrăm și să conservăm acest patrimoniu național”
Șapte lingouri de aur depistate în bagajul unei pasagere care zbura în Israel. Femeia riscă sancțiuni
MAE: Republica Moldova este un stat sigur și deschis pentru vizitatori