Președintele Maia Sandu a discutat cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/.Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut ieri, 13 ianuarie 2021, o întâlnire de lucru cu Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în țara noastră. În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte de actualitate, în special, cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.
„Am accentuat că sprijinim principiul exclusiv pașnic, pe cale politico-diplomatică, al soluționării conflictului și orice speculații la subiectul unor intenții agresive sunt doar niște provocări și dezinformare intenționată. Nu există premise pentru un conflict. Cetățenii din regiunea transnistreană sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar între locuitorii de pe cele două maluri nu există niciun fel de neînțelegere sau dușmănie”, a declarat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
În ceea ce privește formatul 5+2, Președintele Maia Sandu a menționat că acesta rămâne platforma de bază pentru procesul de negocieri și că în cadrul lui este necesară abordarea unor probleme concrete. În context, șefa statului a subliniat că această platformă trebuie să lucreze în interesul oamenilor și să includă o serie de subiecte, inclusiv pe dimensiunea umanitară, a drepturilor omului, social-economică și cu privire la libertatea de circulație. Totodată, Președintele Maia Sandu a accentuat că lupta împotriva corupției și contrabandei este una dintre cele mai importante priorități ale sale.
foto: prm.md
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare
Noii miniștri din Guvern au fost prezentați echipelor de la ministere
Guvernul anunță înregistrarea pentru compensațiile la energie în sezonul rece
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Guvernul, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire în prezența șefei statului, Maia Sandu
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a Guvernului
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare de peste 4,3 milioane de lei în urma controalelor efectuate
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Polițiștii de frontieră au fost instruiți în depistarea documentelor falsificate
Elevii refugiați și cei reveniți din diasporă vor învăța limba română în baza unui nou curriculum
Republica Moldova, pentru prima dată în Consiliul Executiv al UNESCO. Cristian Jardan: „O mare responsabilitate și oportunitate pentru a ne promova valorile”
METEO // Cer predominant noros și ploi slabe la început de săptămână
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 8 noiembrie
VIDEO // Asasinatul de pe trotinetă: organizatorul crimei, extrădat autorităților turce
Procurori anticorupție, audiați în cadrul procesului de vetting
Planificarea urbană și cea regională, unite prin dialog: eveniment comun ADR Centru – UTM, în ajunul Zilei Mondiale a Urbanismului
Biroul Parlamentului European în Republica Moldova își lansează oficial activitatea
Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Roberta Metsola: „Vom lucra în continuare cu ambiție și seriozitate — și avem încredere că ritmul va rămâne unul hotărât de ambele părți”
Încep înscrierile pentru Eurovision Moldova 2026. TRM dă start Selecției Naționale
VIDEO // Vicepremierul Eugen Osmochescu, în discuții cu membrii Asociației Businessului European din Moldova. Prioritățile pentru susținerea mediului de afaceri, pe agendă