ro

 

Oficial
18 August, 2026 / 10:23
/ 29 Iulie, 2021

Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj dedicat celor 27 de ani de la adoptarea Constituției

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Constituției. Adoptată la 29 iulie 1994, Legea Supremă a intrat în vigoare la 27 august a aceluiași an, fiind o etapă importantă în constituirea statului „suveran și independent, unitar și indivizibil”, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„În acești 27 de ani, Constituția Republicii Moldova a suferit mai multe modificări. Însă au rămas neschimbate principiile fundamentale ale Legii Supreme, care proclamă drept valori supreme și garantate pacea civică, democrația, demnitatea, drepturile și libertățile omului, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic, precum și separarea puterilor în stat, independența justiției, statul de drept”, se spune în mesaj.

„Sunt principii fundamentale, pe care trebuie să construim, în sfârșit, un stat de drept și o societate în care fiecare să se poată realiza ca personalitate”, a menționat președintele Maia Sandu.

foto simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 zile

Șefa statului condamnă o nouă încălcare a spațiului aerian: „Războiul Rusiei ne afectează direct”

/ 10 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în dialog cu antreprenorii din Costești: „Costești arată cât de mult poate face o comunitate atunci când există inițiativă, muncă și spirit antreprenorial”

/ 10 August, 2026

Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești

/ 09 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la festivalul din Sipoteni: „Guvernul va munci pentru ca fiecare sat, fiecare comunitate și toți moldovenii să prospere”

/ 07 August, 2026

Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel

/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone

/ 07 August, 2026

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova.

/ 07 August, 2026

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Diasporei: „Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră pentru a construi comunități mai puternice”

/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”

/ 07 August, 2026

Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke

/ 07 August, 2026

Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova

/ 06 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev

/ 06 August, 2026

Politica fiscală pentru anul 2027, prezentată de Prim-ministrul Vasile Tofan: Reducerea poverii pe muncă, stimularea investițiilor și o taxare mai echitabilă

/ 06 August, 2026

Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan referitor la principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027

 


 
/ Acum 13 ore

VIDEO // Circa 500 de primării au adoptat decizii de amalgamare voluntară. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul să luăm decizii cruciale pentru viitorul Republicii Moldova”

/ Acum 13 ore

Președinta Maia Sandu, despre „a doua țintă” a Rusiei: „Kremlinul vrea să controleze Republica Moldova pentru a o folosi împotriva Ucrainei”

/ Acum 13 ore

Republica Moldova și ONU vor continua cooperarea pentru dezvoltare durabilă și susținerea reformelor

/ Acum 14 ore

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Astfel de incidente sunt inacceptabile”

/ Acum 14 ore

Președinta Maia Sandu, despre măsurile care pot opri dronele și agresiunea Rusiei: „Să sprijinim Ucraina”

/ Acum 17 ore

Iarmaroace școlare, organizate în sectoarele capitalei. Părinții și elevii pot procura rechizite și articole vestimentare

/ Acum 17 ore

IGP avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii invocă presupuse încălcări ale regulilor de circulație

/ Acum 17 ore

Primarii din regiunea Centru a țării au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate

/ Acum 17 ore

Pompierii moldoveni au revenit din Grecia după intervenții în zone amenințate de incendii

/ Acum 18 ore

VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi: „R. Moldova întoarce pagina legată de CSI și merge hotărât spre un viitor pașnic, promițător și prosper în marea familie europeană”

Vezi mai multe