Președintele Maia Sandu: „Realizarea Planului ne va permite să depășim mai ușor perioada de criză în care ne aflăm”
Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat în această dimineață cu Misiunea Comisiei Europene, condusă de Katarína Mathernová, Director general-adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere. Oficialii europeni au sosit la Chișinău pentru a prezenta detaliile Planului de redresare economică, oferit Republicii Moldova în urma discuțiilor din ianuarie la Bruxelles, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Am abordat mai multe subiecte pe agenda noastră cu Uniunea Europeană - angajamentul pentru reformarea justiției și combaterea corupției, dar și eforturile pe care trebuie să le facem pentru recuperarea economică și pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Am vorbit despre gestionarea pandemiei și, în acest context, am mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul rapid oferit Republicii Moldova pentru a face față crizei sanitare, iar ulterior - pentru lansarea campaniei de vaccinare. Datorită acestui sprijin, putem salva vieți omenești”, a spus Maia Sandu.
Planul de recuperare economică, în valoare de până la 600 de milioane de euro, este rezultatul unui efort mare făcut în ultimele câteva luni de Comisia Europeană, în dialog cu Președintele Maia Sandu și echipa prezidențială, dar și cu reprezentanții altor autorități de la Chișinău. „Realizarea Planului ne va permite să depășim mai ușor perioada de criză în care ne aflăm, dar accesarea fondurilor prevăzute depinde de angajamentul și capacitatea autorităților Republicii Moldova de a reforma profund justiția, a combate corupția și a realiza schimbări necesare în sistemul de guvernare”, a subliniat șeful statului.
foto: Președinție.md
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dna Dong Zhihua
Șefa statului, Maia Sandu, a discutat cu mai mulți eurodeputați despre avansarea Moldovei pe calea aderării la Uniunea Europeană
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu echipa Fondului Monetar Internațional, condusă de Alina Iancu
Bugetul asigurărilor sociale 2026 – mai mult sprijin pentru familii și copii
Vicepremierul pentru reintegrare în dialog cu ambasadoarea Regatului Suedia, Petra Lärke
Parlamentul European reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Guvernul a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026 – „Bugetul Investițiilor Responsabile”
Discursul Premierului Alexandru Munteanu, cu privire la aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026
Guvernul în discuții cu Asociația Businessului European, privind susținerea mediului de afaceri
Un nou model de recrutare în serviciul public, discutat la Guvern
Cooperarea moldo-turcă, discutată de premierul Alexandru Munteanu și ambasadorul Turciei în Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova a discutat cu conducerea Radio France Internationale și Deutsche Welle despre combaterea manipulării informaționale
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea mai multor ambasadori
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu reprezentanta rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova Daniela Gasparikova
Cristina Gherasimov, la Tirana: schimb de bune practici cu echipa de integrare europeană a Albaniei
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar putea depune mărturie în dosarul „kuliok”
Dialog economic Chișinău-Beijing: priorități pentru investiții în agricultură și proiecte energetice
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo
Parlamentul marchează Ziua Drepturilor Omului prin expoziție și masă rotundă dedicată persoanelor în etate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
SUA sprijină Moldova în lupta cu rezistența antimicrobiană prin proiectul EpiC
VIDEO // Condiții mai bune de studii pentru elevii din Cojorva: DRRM a donat mobilier școlar modern în regiunea transnistreană
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Studiu IEA: Pompele de căldură, soluție pentru modernizarea sistemului de încălzire și reducerea dependenței de resursele energetice importate
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, vor fi aduse pentru prima dată în Republica Moldova
VIDEO // Un nou centru de inovații verzi va fi creat la Universitatea Tehnică a Moldovei
Piețele energiei electrice pentru ziua următoare și pe parcursul zilei, lansate în Republica Moldova
Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii și indemnizații