ro

 

Oficial
15 Octombrie, 2026 / 22:33
/ 29 Octombrie, 2022

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Custodele Coroanei Române

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat ieri cu Custodele Coroanei Române, Margareta și Principele Radu, aflați într-o vizită la Chișinău, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Șeful Legislativului a mulțumit Custodelui Coroanei Române pentru suportul imens al României în parcursul european al Republicii Moldova, apreciind înalt eforturile Coroanei României de a ajuta constant și necondiționat țară noastră. „Inclusiv datorită eforturilor României, R. Moldova este astăzi țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este un semn de solidaritate foarte important pentru țara noastră, care se confruntă cu mai multe crize concomitent și trece prin schimbări sistemice deosebite. Cu asemenea aliați nu putem să nu izbutim în democratizarea și dezvoltarea țării”, a declarat președintele Parlamentului.

În cadrul întrevederii a fost exprimată recunoștința și pentru sprijinul oferit de România în actuala criză energetică prin care trece țara noastră. Din 14 octombrie, Republica Moldova cumpără din România energie electrică la un preț preferențial, fapt care ne-a ajutat enorm în contextul atacului infrastructurii energetice din Ucraina.

Președintele Parlamentului a remarcat că relațiile dintre R. Moldova și România se află în prezent la un nivel de cooperare foarte înalt. Pe lângă proiectele culturale și de infrastructură care leagă la propriu România și Republica Moldova, ne ambiționăm să consolidăm și legăturile investiționale, a subliniat Igor Grosu. „Țara noastră este determinată să se ancoreze la lumea liberă, prin reformarea justiției, combaterea corupției la toate nivelurile, debirocratizarea și digitalizarea economiei, procese care au început deja și se pliază perfect cu agenda noastră europeană”, a spus președintele Parlamentului.

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”

/ Acum 6 zile

Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska

/ Acum 7 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”

/ Acum 7 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova

/ Acum 7 zile

Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului

/ Acum 7 zile

Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial

/ Acum 7 zile

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 7 zile

Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE