Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut, la Baku, o întrevedere cu omologul său din Azerbaidjan
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut, la Baku, o întrevedere cu Președinta Parlamentului (Milli Majlis) Republicii Azerbaidjan, Sahiba Gafarova, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre posibilitățile de intensificare și dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre Moldova și Azerbaidjan, inclusiv la nivel parlamentar și guvernamental.
”Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Azerbaidjan, iar dinamica acestora este una pozitivă. Am pornit ambele țări din același punct, avem multe lucruri în comun și, chiar dacă geografic suntem departe, credem că putem fi mai aproape. În toți acești ani, țările noastre și-au susținut reciproc suveranitatea și integritatea teritorială în granițele recunoscute pe plan internațional. Suntem membri ai Parteneriatului Estic și ne confruntăm cu aceleași provocări de securitate și dezvoltare economică”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De asemenea, Președintele Legislativului a discutat cu omologul său azer despre importanța interacțiunii în cadrul organizațiilor internaționale și regionale și a reiterat că Azerbaidjan este un partener de încredere al Republicii Moldova. În context, Igor Grosu a invitat-o pe Președinta Parlamentului Republicii Azerbaidjan să întreprindă o vizită oficială în Moldova.
În zilele de 21-23 februarie, Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitația omologului său azer. Din delegația Parlamentului face parte și deputatul Vitalie Jacot, membru al Grupului de prietenie cu Republica Azerbaidjan. Programul vizitei include întrevederi cu Președintele forului legislativ, Sahiba Gafarova, cu Prim-ministrul țării, Ali Asadov, și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești din Azerbaidjan.
Foto: Parlament
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”
INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
Asistența externă acordată Republicii Moldova în 2025: principalele rezultate și domenii de sprijin
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Turul României la ciclism. Oana Țoiu: „Un simbol puternic a ceea ce ne unește”
Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
FOTO // Turnurile Gemene, recreate pe cerul New Yorkului cu drone, în memoria victimelor din 11 septembrie