Președintele R. Moldova a prezidat ședința Consiliului Suprem de Securitate
Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, a prezidat astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate în cadrul căreia au fost examinate mai multe subiecte de importanță majoră pentru cetățenii Republicii Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Inițial, interlocutorii au discutat despre seceta fără precedent din țara noastră și asigurarea securității alimentare a țării. Igor Dodon a anunțat că a fost luată decizia de a acorda tot sprijinul posibil din partea statului agricultorilor afectați de secetă, iar Fondul de Subvenționare a Agriculturii să fie suplimentat cu 300 milioane de lei.
Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței a fost dinamica situației epidemiologice în țară legată de răspândirea pandemiei de COVID-19. S-a stabilit că sistemul de sănătate al țării este în continuare pregătit să facă față pandemiei și sunt întreprinse toate măsurile necesare în acest scop.
Cel de-al treilea subiect discutat astăzi a vizat evoluția investigațiilor pe cazurile de rezonanță legate de devalizarea sistemului bancar. „Procuratura Generală și-a intensificat acțiunile de recuperare a banilor atât pe intern, cât și pe extern”, a menționat șeful statului.
Părțile au discutat de asemenea evoluția situației pe cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Igor Dodon a subliniat că sunt depuse eforturi pe mai multe dimensiuni pentru ca aeroportul să revină în gestiunea statului.
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia
Noi oportunități pentru investiții și cooperare economică, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadorul Danemarcei, Søren Jensen
Președinta Maia Sandu, la 35 de ani de la crearea Armatei Naționale: „O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul despre siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine emoționale a copiilor și adolescenților
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith
Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026
Mai multe servicii medicale pentru populație: Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026: fonduri destinate compensațiilor, finalizării proiectelor de infrastructură locală, plăților unice pentru sectorul bugetar și fondului rutier
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Rezina
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița
Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”
DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european
DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”
VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Mărturii despre maestrul Nicolae Sulac, într-o carte lansată la Chișinău
Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”
Autoritățile au venit cu precizări după declarația premierului Norvegiei despre avionul lui Volodimir Zelenski
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a deschis la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Cultura va învinge barbarismul"
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre atacul Rusiei la Starokazacie, lângă frontiera cu Republica Moldova: „A fost deliberat. A fost atacată o locație civilă”
România invită Republica Moldova la Târgul de Carte de la Frankfurt. Stand comun în 2028
Agenda evenimentelor joi, 10 septembrie
Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore
Igor Grosu: „Parlamentul trebuie să voteze în această toamnă 217 legi pentru parcursul european al Republicii Moldova”