Președintele R. Moldova Nicolae Timofti a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava
Chişinău, 7 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit astăzi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, România, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Evenimentul solemn s-a desfășurat în prezența președintelui României, Klaus Werner Iohannis, a numeroși oficiali din Republica Moldova și România, ambasadori, academicieni, profesori și studenți.
Prezentăm mai jos pasaje din discursurile celor doi președinți:
Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova:Acest titlu, pe care cu atîta amabilitate mi-l acordă Universitatea „Stefan cel Mare”, îl privesc ca pe expresia acelor legături străvechi, păstrate cu sfinţenie în inimile noastre, contrar graniţelor administrative, trasate abuziv peste trecutul comun.
Statul Republica Moldova, al cărui Preşedinte am onoarea să fiu, are o singură șansă pentru a se moderniza și pentru a-și asigura o dezvoltare durabilă. Aceasta este integrarea în Uniunea Europeană.
Norocul Republicii Moldova este că are alături o Românie, un stat membru al Uniunii Europene, care tot mai mult se afirmă ca pilon important al stabilităţii şi securităţii în această regiune.
Calea Republicii Moldova spre Europa trece prin România. Nu mai puţin importante decît arterele rutiere ce vor lega Republica Moldova de România, trebuie să devină şi traseele pe care circulă, în limba română, informaţiile, ideile, conceptele și valorile.
Trebuie să demolăm barierele administrative şi economice care împiedică accesul în Republica Moldova al posturilor de televiziune, filmelor, programelor de calculator şi aplicaţiilor în limba română, al culturii pop de expresie românească etc.
Sînt convins că, într-o zi, mai devreme sau mai tîrziu, ne vom reîntîlni cu toţii în Uniunea Europeană.
Hotarul de pe Prut va fi o pură formalitate. Ne vom deplasa de la Chişinău la Suceava pe o autostradă modernă, pentru a ne vizita nepoţii, studenţii şi profesorii la Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Klaus Werner Iohannis, președintele României:
Combaterea corupţiei, stabilitatea economică şi întărirea instituţiilor reprezintă singura cale de succes. O spun din nou: Moldova are o mare şansă pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această şansă se numeşte România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare.
Sistemul judecătoresc actual al Republicii Moldova poartă amprenta distinsului lider, prin promovarea reformei de drept. Priceperea şi corectitudinea de care a dat mereu dovadă, puterea exemplului personal şi simţul datoriei au jucat un rol esenţial în afirmarea sa pe scena publică, iar încrederea pe care a reuşit să o cîştige din partea propriilor cetăţeni este confirmarea virtuozităţii sale. Determinarea şi curajul domnului Timofti de a conduce ţara pe calea integrării europene reprezintă cu certitudine un model pentru alte state din regiune. Domnia sa s-a implicat cu toată forţa pentru fructificarea din plin a statutului de membru al Parteneriatului Estic şi pentru împlinirea destinului european al ţării sale.
(Editor A. Răileanu)
Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Investițional în sectorul Agroalimentar: „Investițiile de azi în agricultura Moldovei înseamnă investiții într-o economie care se aliniază rapid la piața europeană”
Accesul jurnaliștilor la ședințele Comisiei Unificate de Control și în Zona de Securitate, subiect de discuție la Bender
UE și BERD consolidează sprijinul pentru agenda de reforme a Guvernului
Valeriu Chiveri:„Evoluția situației în regiunea transnistreană – din punct de vedere economic și social – este în prezent complet dependentă de Chișinău”
Guvernul instituie stare de alertă în sectorul energetic, în legătură cu situația externă, pentru a menține stabilitatea sistemului energetic
Guvernul menține sprijinul de 70% pentru primele de asigurare agricolă
Portul Internațional Liber Giurgiulești: modernizare și administrare mai eficientă
Guvernul a aprobat Programul național privind învățarea limbii române pentru anii 2026-2028
Selectarea reprezentanților societății civile în Comitetul de coordonare pentru guvernare deschisă: Votează pe edemocratie.gov.md, până pe 20 martie
Președinta Republicii Moldova a participat la conferința științifică națională „Cultura memoriei și recunoștinței: moștenire, prezent, viitor”
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Ambasadei Norvegiei la Chișinău, Kamilla Kolshus
Participarea vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, la evenimentele de comemorare a eroilor căzuți pe Nistru
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la 34 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru: „Pacea este fragilă și avem cu toții responsabilitatea de a o proteja”
Președinta Maia Sandu, la 34 de ani de la războiul de pe Nistru: „În numele celor care au căzut și au luptat, ne asumăm să păstrăm vie flacăra libertății. În fiecare zi”
Vreme fără precipitații și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
Profesorii care predau limba și literatura găgăuză vor beneficia de instruiri specializate
Autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională în cazul posibilei poluări a râului Nistru
Un copil și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești
Republica Moldova denunță Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente
Agenda evenimentelor, miercuri, 11 martie
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Președinta Maia Sandu, printre membrii de onoare ai Ordinului European de Merit - distincție oferită pentru contribuții semnificative la promovarea și apărarea valorilor europene
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Președinta Maia Sandu, întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Lituania
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
FOTO // Simbolul prieteniei moldo-japoneze: peste 50 de arbori de sakura au fost plantați la Grădina Botanică a USM
Șefa statului Maia Sandu, despre diferendul transnistrean: „Cel mai mare obstacol în soluționarea conflictului este prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului”
ANSP: 77 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Consiliul Superior al Procurorilor intensifică selecția pentru funcțiile vacante din procuraturile specializate: peste 50 de procurori în cursa pentru promovare