Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială la Consiliul Europei
Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua luni, 19 aprilie, o vizită oficială la Consiliul Europei (CoE), Strasbourg, a relatat pentru MOLDPRES Setrviciul de presă al instituției prezidențiale.
Cu această ocazie, președintele Maia Sandu va avea întrevederi cu Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, președintele Adunării Parlamentare a CoE (APCE), Hendrik Daems, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Robert Spano, Comisarul pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatovic, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al CoE, Leendert Verbeek, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, și viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a CoE, Carlo Monticelli.
În dialogul cu înalții oficiali, președintele Maia Sandu va aborda subiecte ce țin de reforma justiției, combaterea corupției de nivel înalt, elaborarea unui program de recuperare economică, cooperarea cu autoritățile publice locale și securitatea regională. Șeful statului va reitera totodată angajamentul Republicii Moldova de a îndeplini obligațiile asumate în momentul aderării la CoE privind edificarea unui stat de drept viabil.
Președintele Republicii Moldova va susține declarații de presă comune cu Președintele APCE, Hendrik Daems.
De asemenea, Maia Sandu, împreună cu Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, va participa la Ceremonia oficială de lansare a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024, care stabilește prioritățile de cooperare pentru următorii patru ani și are drept scop principal susținerea reformelor democratice și implementarea standardelor CoE privind democrația, statul de drept și drepturile omului.
Unul dintre momentele principalele ale vizitei va fi susținerea unui discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitația președintelui forului Hendrik Daems. După discurs, membrii APCE vor avea posibilitatea să se adreseze președintelui Republicii Moldova într-o sesiune de întrebări–răspunsuri.
foto simbol
Președinta Maia Sandu la Bruxelles: „Moldova a demonstrat că și în cele mai dificile vremuri, livrează — iar Uniunea Europeană poate conta pe noi”
Mesajul Președintei Maia Sandu la evenimentul dedicat Republicii Moldova, organizat la Bruxelles
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a avut o întrevedere de curtoazie cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare
Noii miniștri din Guvern au fost prezentați echipelor de la ministere
Guvernul anunță înregistrarea pentru compensațiile la energie în sezonul rece
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Cotații în scădere anunțate de BNM pentru euro și dolar
O dronă militară a căzut în județul Tulcea din România
Accesul la apă transformă agricultura. Fermierul Serghei Casian din Bușila: „Irigarea aduce bani, nu vorbe!”
FOTO // Peste 200 de proiecte, finanțate în octombrie prin programele „Satul European” și „Europa este aproape”
Până la sfârșitul anului, oraşul Călărași va avea un scuar modern și accesibil pentru toate vârstele
Antreprenoriat verde și hub-uri de inovare: lecții din Suedia și Danemarca pentru Moldova
BTA: Academia Bulgară de Științe îl susține pe directorul general al BTA, Kiril Valchev, pentru un al doilea mandat
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: De la podgorii la ospitalitate. Cum au fost promovate experiențele autentice de vin și turism la World Wine Tourism Day 2025
Agenda evenimentelor, marți, 11 noiembrie
FOTO // Lunca râului Cogâlnic prinde viață: la Hâncești se amenajează o zonă modernă de agrement ce urmează să fie finalizată la începutul lui 2026
Ploi pe arii extinse și cer noros în întreaga țară, anunţă meteorologii pentru marţi, 11 noiembrie
Republica Moldova, recunoscută internațional pentru promovare economică la City Nation Place Awards 2025
Pasiune și antreprenoriat la Ungheni: povestea unui tânăr care investește în copilărie, transformând un vis într-un un spațiu de joacă pentru toate anotimpurile
Colaborarea cu BERD este o oportunitate majoră de a consolida economia și de a crea noi perspective de dezvoltare, afirmă vicepremierul Eugen Osmochescu
Terenurile pentru campania de împădurire „Toamna 2025” sunt pregătite: start pe 15 noiembrie la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Antreprenori care cresc acasă, cu sprijin european: Șapte afaceri au beneficiat de granturi în valoare de peste 2,6 milioane de lei