ro

 

Oficial
15 Septembrie, 2026 / 12:07
/ 16 Aprilie, 2021

Președintele țării a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității armenilor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această dimineață cu liderul spiritual al armenilor din Republica Moldova, părintele Nzhdeh Keshishyan, și vicepreședintele Comunității Armenilor din Moldova, Ghenadii Babaian, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului a menționat că armenii trăiesc pe acest pământ de mai multe secole și sunt parte integrantă din poporul nostru, iar Biserica Armenească Sf. Maica Domnului este unul dintre cele mai vechi lăcașuri din Chișinău, ridicată încă în 1804. Președintele Maia Sandu le-a mulțumit distinșilor interlocutori pentru urările de bine, pace și sănătate și pentru deschiderea de a contribui la unificarea societății și îndeplinirea obiectivelor noastre comune.

„Scopul nostru este să construim o țară în care toți se simt în siguranță, se respectă reciproc și pot conta pe instituțiile statului, care trebuie să cheltuie banul public pentru necesitățile oamenilor, nu pentru scheme de corupție. Așa încât tinerii să aibă locuri de muncă, iar vârstnicii să se bucure de o pensie bună”, a spus Maia Sandu.

În cadrul discuției, șefa statului a afirmat că, timp de 30 de ani, unii au încercat să ne divizeze după etnie, limbă și alte caracteristici. „Din păcate, până astăzi, unii politicieni continuă să manipuleze oamenii. Însă, a venit vremea să înțelegem că doar împreună putem construi o societate fericită și vom reuși să facem din casa noastră comună - Moldova - o țară cu adevărat puternică și prosperă”, a declarat președintele Maia Sandu.

foto: presedintie.md

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești

/ Acum 4 zile

Cooperarea moldo-olandeză, discutată de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat un concept de dereglementare și simplificare a controalelor

/ Acum 5 zile

Noi modalități de valorificare a relațiilor moldo-bulgare, pe agenda discuțiilor dintre Mihai Popșoi și parlamentarii Republicii Bulgaria

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său olandez, Rob Jetten

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Consiliul Superior al Magistraturii

/ Acum 5 zile

Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 5 zile

Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern

/ Acum 6 zile

Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 6 zile

Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag