Președinții Maia Sandu și Emmanuel Macron au discutat despre cooperarea moldo-franceză și parcursul european al R. Moldova
Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit joi seara, la Paris, cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Discuția s-a focusat pe situația de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina, pe dialogul bilateral și pe agenda europeană a Republicii Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Șefa statului i-a mulțumit liderului de la Élysée pentru susținerea oferită de Franța în gestionarea fluxului de refugiați ucraineni. De asemenea, Maia Sandu a apreciat crearea, în luna aprilie, a Platformei de sprijin pentru Moldova, care să ajute țara noastră să depășească urmările războiului din Ucraina, ale inflației și ale crizei energetice, și să continue reformele inițiate. Cei doi șefi de stat au vorbit despre proiectele bilaterale moldo-franceze, lansate în ultimul an în mai multe domenii.
„Apreciem cooperarea pentru identificarea și confiscarea activelor furate din Moldova. Salutăm deschiderea biroului Agenției Franceze pentru Dezvoltare la Chișinău, care va avea loc în curând. Agenția va sprijini proiecte importante în domeniul energetic și cel al irigării, al împăduririi sau al aprovizionării cu apă și canalizare”, a spus Maia Sandu.
Un alt proiect este modernizarea căii ferate pe tronsonul Chișinău-Ungheni, care va permite conectarea la rețeaua feroviară europeană. Cu acest prilej, președintele Maia Sandu a menționat că Republica Moldova își dorește să consolideze dialogul dinamic cu Franța, în beneficiul cetățenilor noștri, și în cel de-al doilea mandat al președintelui Macron.
„Am discutat și despre determinarea noastră de a ne urma parcursul european, în contextul cererii de aderare la UE pe care am semnat-o la începutul lunii martie. Contăm pe sprijinul Parisului pentru ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată. Acest gest va semnaliza societății noastre și autorităților că eforturile de modernizare a Moldovei după model european vor fi susținute”, a mai spus Maia Sandu la întrevederea cu președintele Republicii Franceze.
Foto: Președinție
Guvernul sporește transparența achizițiilor publice și modernizează procedurile
Alte șapte acorduri nefuncționale semnate pe platforma CSI au fost denunțate de Guvern
Rectificarea bugetară prevede redistribuirea resurselor financiare pentru a acoperi plata pensiilor și indemnizațiilor, necesitățile salariale și a completa fondul destinat compensațiilor
ONU va continua să sprijine Republica Moldova în programele de dezvoltare durabilă
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a participat la Conferința „Raportul de extindere 2025”: „Avem nevoie de cadență, disciplină și un ritm susținut pentru a livra rezultate”
Președinta Maia Sandu la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană: „Avem o fereastră de oportunitate, iar datoria noastră este să facem totul pentru a nu o rata”
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei
Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința „Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”: „Casa noastră este Europa”
VIDEO // Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut o discuție cu președintele Parlamentului, Igor Grosu
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie