Prim-ministrul Ion Chicu s-a întâlnit cu Ambasadorul Ungariei
Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó. Oficialii au trecut în revistă subiecte ce țin de agenda bilaterală de cooperare moldo-ungară, inclusiv pe dimensiunea consolidării relațiilor economice dintre Republica Moldova și Ungaria, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Părțile au purtat discuții la subiectul dezvoltării parteneriatului strategic moldo-ungar și evoluțiile în acest sens. Premierul Ion Chicu a menționat că semnarea, în martie curent, a Declarației Comune pentru Parteneriatul Strategic între Republica Moldova și Ungaria contribuie la intensificarea dialogului politic, dezvoltarea cooperării multidimensionale între ambele țări, printre obiectivele primare regăsindu-se extinderea și aprofundarea cooperării bilaterale și susținerea eforturilor Republicii Moldova de integrare europeană.
Ion Chicu a subliniat interesul comun pentru atragerea investițiilor ungare în diverse sectoare prioritare ale economiei țării noastre, apreciind faptul, că Ungaria continuă să fie în topul investitorilor în Republica Moldova. În acest sens, premierul a salutat interesul continuu al companiilor din Ungaria față de țara noastră drept destinație atractivă pentru investiții și extindere a activității companiilor ungare, care deja activează în regiune. De asemenea, șeful executivului a ținut să aducă mulțumiri pentru menținerea Republicii Moldova în lista statelor prioritare pentru asistență a Ungariei, menționând cele peste 40 de proiecte în diverse domenii, implementate în Republica Moldova cu asistența Ungariei.
Premierul Ion Chicu a exprimat recunoștință pentru asistența guvernului Ungariei în delegarea a doi experți, care consultă instituțiile naționale de profil pe astfel de domenii cum ar fi: finanțele publice și agricultura.
Șeful Executivului a mulțumit Excelenței Sale pentru sprijinul constant acordat de Guvernul Ungariei în susținerea eforturilor de avansare a procesului de transformare și modernizare continuă a țării noastre, precum și susținerea plenară a parcursului european al Republicii Moldova și implementării continue a Acordului de Asociere cu UE.
Sursă foto: Guvern
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia
Noi oportunități pentru investiții și cooperare economică, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadorul Danemarcei, Søren Jensen
Președinta Maia Sandu, la 35 de ani de la crearea Armatei Naționale: „O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul despre siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine emoționale a copiilor și adolescenților
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith
Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026
Mai multe servicii medicale pentru populație: Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026: fonduri destinate compensațiilor, finalizării proiectelor de infrastructură locală, plăților unice pentru sectorul bugetar și fondului rutier
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Rezina
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița
DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”
VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Mărturii despre maestrul Nicolae Sulac, într-o carte lansată la Chișinău
Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”
Autoritățile au venit cu precizări după declarația premierului Norvegiei despre avionul lui Volodimir Zelenski
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a deschis la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Cultura va învinge barbarismul"
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre atacul Rusiei la Starokazacie, lângă frontiera cu Republica Moldova: „A fost deliberat. A fost atacată o locație civilă”
România invită Republica Moldova la Târgul de Carte de la Frankfurt. Stand comun în 2028
Agenda evenimentelor joi, 10 septembrie
Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore
Igor Grosu: „Parlamentul trebuie să voteze în această toamnă 217 legi pentru parcursul european al Republicii Moldova”
Medici de familie din întreaga țară au fost instruiți să ofere servicii de maternitate adaptate femeilor cu dizabilități
Partidele și candidații din Găgăuzia, informați de CEC despre regulile scrutinului din 15 noiembrie