
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu șeful statului polonez
Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Subiectele prioritate de pe agenda moldo-polonă au fost discutate ieri în cadrul întrevederii Premierului Natalia Gavrilița cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială în țara noastră, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Șeful Executivului a salutat vizita înaltului oaspete la Chișinău și a mulțumit pentru sprijinul constant și semnificativ oferit țării noastre de către Polonia, în mai multe domenii prioritare: integrare europeană, gestionarea crizei pandemice prin donarea echipamentelor medicale, dar și asistența oferită de partea polonă în cadrul Programului de Asistență pentru Dezvoltare (Polish Aid).
Premierul a accentuat că integrarea europeană este principala prioritate strategică a Guvernului: „Ne-am angajat să depunem toate eforturile necesare pentru a avansa semnificativ în implementarea Acordului de Asociere cu UE și asigurarea standardelor europene în Republica Moldova”, adăugând că autoritățile se vor concentra pe reforma justiției și combaterea corupției, precum și pe reformele economice și sociale necesare pentru creșterea bunăstării cetățenilor.
Valorificarea potențialului comercial-economic bilateral a constituit un alt subiect pe agenda discuțiilor. În acest context, Premierul a exprimat deschiderea Moldovei pentru promovarea exporturilor de mărfuri moldovenești pe piața poloneză, în condițiile în care Republica Polonă rămâne a fi un partener valoros pentru țara noastră, ocupând poziția de frunte printre țările UE la importul vinurilor moldoveneşti.
La rândul său, Președintele Andrzej Duda a declarat că este gata să ofere ajutor necondiționat Republicii Moldova pentru parcursul său european și pentru edificarea unui stat puternic economic, stabil și sigur în regiune. Acesta a adăugat că Guvernul Poloniei este dispus să ofere asistență pentru reforme în agricultură, securitate, educație și justiție.
Oficialii au menționat că dialogul pe care l-au avut va contribui la impulsionarea cooperării bilaterale în domeniile social, politic, economic și cultural.
Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda se află la Chișinău, în perioada 26-27 august și va participa la evenimentul festiv dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova.
Foto: Guvern
Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde o vizită la Viena, Austria
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de comemorare a victimelor deportărilor staliniste
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Greciei despre aprofundarea relațiilor bilaterale
Premierul Dorin Recean a discutat cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis: „Parteneriatele pe care le construim îmbunătățesc calitatea vieții moldovenilor de acasă și a celor de peste hotare”
Mesajul Președintei Maia Sandu de la conferința comună cu Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis
Președinta Maia Sandu a participat la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, găzduit de Volodymyr Zelenskyy, la Odesa
Întâlnire trilaterală la Odesa: Președinții Republicii Moldova, Ucrainei și României au discutat despre interconectare regională și reziliență
Mesajul integral al Președintei Maia Sandu la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est
Președinta Maia Sandu invită cetățenii la Marșul Suveranității
CEC a anunțat data din care vor putea fi depuse actele de înregistrare a blocurilor electorale
La Președinție a fost inaugurată o expoziție dedicată aniversării a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate
Nicuşor Dan cheamă partidele la consultări, joi, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului
Politicile de mediu în beneficiul cetățenilor, discutate la Parlament. Igor Grosu: „Este nevoie să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la timp”
Consulatele R. Moldova la Chicago și Sacramento și-au început activitatea. Harta circumscripțiilor consulare
Consiliul de administrație al Moldovagaz are o nouă componență
Premierul Dorin Recean a vizitat plantațiile familiei Mihov, din satul Burlacu, raionul Cahul, care crește cele mai mari exemplare de struguri de masă din țară
Raionul Cahul - pol de creativitate și digitalizare. Premierul Dorin Recean, la inaugurarea noului sediu al Centrului Inotek: „Tinerii vor avea acasă un loc bun pentru dezvoltare profesională”
Noul sediu al Centrului de inovare și excelență tehnologică, inaugurat la Cahul
Droguri de 2 milioane lei, ascunse în conserve și jucării. Un ucrainean a fost condamnat la 14 ani de închisoare
R. Moldova urcă în topul mondial privind egalitatea de gen. Președinta Maia Sandu: „Un rezultat care reflectă progresele noastre”
O expoziție dedicată aniversării a 35-a de la adoptarea Declarației de Suveranitate, inaugurată la Președinție
Guvernul răspunde criticilor: Ajutorul de 1000 de lei pentru elevi nu e o măsură de campanie, e o investiție în viitor
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi de rămas-bun cu trei ambasadori care își încheie mandatele în Republica Moldova
ANSA verifică taberele de vară pentru copii: 5 instituţii vor fi redeschise după înlăturarea neregulilor
Un concert în memoria compozitorului Eugen Doga va fi organizat la Palatul Național și va fi urmat de un turneu național