Prim-ministrul Natalia Gavrilița a discutat cu delegația Bundestagului german
Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Agenda europeană a Republicii Moldova și aspectele ce țin de gestionarea efectelor socio-economice, provocate de războiul din Ucraina, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Germaniei, condusă de Johannes Schraps, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Oficialii au făcut un schimb de opinii privind consecințele conflictului armat, subliniind că țara noastră are nevoie în continuare de suport bugetar sub formă de granturi, pentru rezolvarea celor mai acute probleme și asigurarea integrării sociale a refugiaților care rămân în Republica Moldova.
Totodată, prim-ministrul a menționat că, în pofida dificultăților din această perioadă, Guvernul rămâne concentrat pe livrarea reformelor așteptate de cetățeni și pe consolidarea rezilienței statului. Acestea sunt transformările necesare pentru a avansa în realizarea agendei europene.
„Aceste timpuri dificile ne-au deschis oportunitatea de a deveni membru al Uniunii Europene, iar obținerea statutului de țară candidat a devenit acum obiectivul nostru strategic. Declar ferm că Republica Moldova este pregătită să obțină acest statut, iar oamenii din țara noastră, care au votat pentru un viitor în UE, își doresc să facă parte din lumea liberă. Vom munci pentru a ne face tema de acasă cât mai repede și cât mai calitativ, pentru a urma calea noastră europeană spre prosperitate și dezvoltare", a spus Natalia Gavrilița.
La rândul lor, membrii delegației au apreciat înalt acțiunile Executivului orientate spre realizarea parcursului european. „Pentru noi, Republica Moldova este o țară care se încadrează perfect în marea familie a Uniunii Europene și aveți susținerea noastră în atingerea acestui obiectiv", a menționat Johannes Schraps.
De asemenea, oficialii au vorbit despre soluțiile pentru depășirea crizei energetice și despre mecanismele de susținere a populației afectate de majorarea prețurilor.
Foto: Guvern
Mai multă siguranță alimentară – Guvernul stabilește noi cerințe de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoase
Planul de Creștere pentru Moldova: Progresele în realizarea Agendei de reforme, discutate la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Vladimir și cu Înaltpreasfințitul Petru
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag
Consiliul Național de Securitate a aprobat Planul de consolidare a rezilienței democratice pentru următorii doi ani
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Guvernul lansează campania națională „Biblioteca de sub brad”, ediția 2025
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada
Sprijinul pentru refugiații în țara noastră, discutat de premierul Alexandru Munteanu și reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați
Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu Ambasadorul Elveției, Felix Baumann
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu șefa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe toți românii cu ocazia Zilei Naționale a României
Crama Mircești – complexul turistic din Ungheni, vizitat de Premierul Alexandru Munteanu
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a vizitat o fabrică de textile din raionul Ungheni
Sistemul electroenergetic funcționează sub presiune după atacurile Rusiei asupra Ucrainei. Ministrul Dorin Junghietu: „Moldelectrica a solicitat României ajutor de avarie”
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Moldovenii descoperă China: povești, impresii și noi oportunități de cooperare
Excelența în ospitalitate, celebrată la prima ediție Moldova Hospitality Awards
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni