ro

 

Oficial
12 Iulie, 2026 / 18:03
/ 23 Septembrie, 2021

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a vizitat gimnaziul din s. Ustia, raionul Dubăsari

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru în raionul Dubăsari, Prim-ministrul Natalia Gavrilița a vizitat astăzi gimnaziul din satul Ustia, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Instituția beneficiază de suport financiar, în mărime de 640 mii de lei, în cadrul programului Guvernului pentru activități de reintegrare a țării. Finanțarea este utilizată pentru reparația capitală a acoperișului blocului de studii, care nu a mai fost renovat de 32 de ani. 

Directoarea gimnaziului, Valentina Tomaș, a informat premierul despre mersul lucrărilor de reparație, care urmează să se încheie la 1 noiembrie, curent. Premierul a cerut companiei de construcții să efectueze lucrările la cel mai înalt nivel, astfel ca banii publici să fie utilizați cu maximă eficiență.

În cadrul gimnaziului, Natalia Gavrilița a vizitat și Centrul de resurse pentru educație incluzivă, de serviciile căruia beneficiază în prezent 10 copii cu dizabilități din Ustia. Datorită implicării cadrului didactic de sprijin și activităților organizate de centru, toți copiii sunt integrați cu succes în procesul educațional. 

În discuția cu membrii colectivului didactic al instituției, a fost abordată și problema finanțării instituțiilor de învățământ. În context, Natalia Gavrilița a spus ca Ministerul Educației analizează eventuale modificări la formula de finanțare per elev, astfel ca aceasta să fie ajustată la necesitățile actuale. 

Administrația instituției a mai menționat că toți angajații gimnaziului - atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar, sunt vaccinați. Potrivit directoarei instituției, în cazul în care unele clase ar fi plasate în carantină, toți elevii au asigurat acces la studii online, iar celor din familii social vulnerabile le sunt oferite calculatoare, achiziționate anterior cu sprijinul unor structuri internaționale.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”

/ Acum 6 zile

„Să le cinstim jertfa trăind cu aceeași demnitate, astfel încât niciodată acest popor să nu mai fie ridicat noaptea din casă și deportat” – Președinta Maia Sandu la mitingul-requiem dedicat victimelor deportărilor regimului comunist

/ 03 Iulie, 2026

Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

/ 03 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu va susține o conferință de presă astăzi, 3 iulie

/ 02 Iulie, 2026

Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026

/ 01 Iulie, 2026

Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice

/ 01 Iulie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

/ 01 Iulie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova

/ 01 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda

/ 01 Iulie, 2026

20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI

/ 01 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu a anunțat măsuri ca urmare a abuzurilor depistate la MoldATSA

/ 01 Iulie, 2026

Declarațiile Președintei Maia Sandu privind măsurile anunțate în urma abuzurilor depistate la MoldATSA

/ 01 Iulie, 2026

116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027

/ 01 Iulie, 2026

Mai multă siguranță rutieră: Guvernul stabilește reguli mai clare pentru supravegherea pieței vehiculelor rutiere