Prioritatea absolută a diplomației noastre este aderarea la UE, susține vicepremierul Nicu Popescu
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a organizat consultări publice pe marginea proiectului capitolului Politică externă a Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023 și a proiectului obiectivelor MAEIE a Planului Național de Dezvoltare pentru anii 2023 – 2025, la eveniment participând reprezentanții societății civile, ai mediului academic, autorităților și instituțiilor publice, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
În debutul consultărilor, vicepremierul Nicu Popescu s-a referit la prioritățile politicii externe a țării noastre, accelerarea procesului de aderare la UE, implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, îmbunătățirea serviciilor consulare pentru diasporă prin digitalizarea serviciilor prestate precum și la dezvoltarea platformei e-consulat.
„Prioritatea absolută o reprezintă aderarea la UE, și aici suntem ferm convinși că vom reuși să aducem Moldova în Uniunea Europeană. În acest sens, în documentele de politice publice întreprindem mai multe acțiuni pentru realizarea acestui obiectiv, atât în planul de politică externă prin interacțiuni cu statele membre ale UE, cu instituțiile europene, dar și pe partea de pregătire a statului, a societății noastre, cadrului legislativ, a instituțiilor pentru ca Republica Moldova să poată adera la Uniunea Europeană”, a declarat șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.
O altă prioritate în plan extern discutată în cadrul consultărilor ține de consolidarea parteneriatelor strategice - atât în plan diplomatic bilateral, cadru regional și multilateral - cât și prin proiecte concrete, acorduri, accelerări și aprofundări ale dialogului cu țările și organizațiile care sprijină libertatea, democrația și europenitatea țării noastre pe fundalul războiului brutal al Rusiei în Ucraina.
„Investim foarte mult în diplomația sectorială – Diplomația pe securitate și apărare, Diplomația solidarității cu Ucraina, Diplomația economică activă, Diplomația în susținerea securității energetice, Diplomația anticorupție și Diplomația culturală. Acest lucru îl facem atât prin acțiunea misiunilor diplomatice cât și a echipelor de la ministerul de externe, unul dintre obiectivele centrale fiind îmbunătățirea cadrului legal. De exemplu, în interacțiunea noastră economică cu alte țări - inclusiv în acest plan pentru anul curent - mizăm pe semnarea unui acord de comerț liber între Republica Moldova și statele EFTA pentru a facilita condițiile de comerț, în special pentru produsele agricole cu cu noile piețe în Orientul Mijlociu și Asia”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
Premierul Vasile Tofan a discutat cu producătorii și procesatorii de lapte din Glodeni și Rîșcani
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor