ro

 

Oficial
18 August, 2026 / 17:20
/ 25 Septembrie, 2021

Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor intensifica relațiile comercial-economice

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut la New York o întrevedere cu ministrul de stat al Emiratelor Arabe Unite, Khalifa Shaheen Almarar, relatează MOLDPRES.

Biroul de presă al MAEIE a comunicat agenției că oficialii au vorbit despre intensificarea relațiilor comercial-economice, inclusiv prin prisma atragerii investițiilor emiriene în economia națională. 

„Am apreciat includerea recentă a Republicii Moldova în lista statelor acceptate pentru importul de carne în Emiratele Arabe Unite. Astfel, se deschid noi oportunități pentru producătorii de carne din Moldova pentru diversificarea piețelor de export – un obiectiv strategic în domeniul diplomației economice a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu după întrevedere. 

Ministrul de Externe a salutat organizarea evenimentelor economice din cadrul Expo Dubai 2020, care se va desfășura în perioada 1 octombrie 2021 - 31 martie 2022. Participarea Republicii Moldova la expoziție reprezintă o oportunitate în plus de promovare a imaginii țării pe plan global.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ 10 August, 2026

Proiectele de asistență în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova

/ 10 August, 2026

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova

/ 10 August, 2026

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu participanții la Programul DOR: „Țineți la rădăcinile voastre și nu vă feriți de încercări și greșeli – doar astfel puteți reuși”

/ 10 August, 2026

Șefa statului condamnă o nouă încălcare a spațiului aerian: „Războiul Rusiei ne afectează direct”

/ 10 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în dialog cu antreprenorii din Costești: „Costești arată cât de mult poate face o comunitate atunci când există inițiativă, muncă și spirit antreprenorial”

/ 10 August, 2026

Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești

/ 09 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la festivalul din Sipoteni: „Guvernul va munci pentru ca fiecare sat, fiecare comunitate și toți moldovenii să prospere”

/ 07 August, 2026

Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel

/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone

/ 07 August, 2026

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova.

/ 07 August, 2026

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Diasporei: „Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră pentru a construi comunități mai puternice”

/ 07 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”

/ 07 August, 2026

Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke

/ 07 August, 2026

Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova