ro

 

Oficial
15 Octombrie, 2026 / 13:27
/ 31 Mai, 2023

Republica Moldova va beneficia de tarife reduse la roaming cu țările europene

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele la roaming între Republica Moldova și Uniunea Europeană vor începe să scadă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„Mă bucur să anunț că țara noastră și Uniunea Europeană au semnat, astăzi, un Acord de liberalizare a roamingului. Asta înseamnă că, atunci când vom merge în țările UE, vom putea vorbi cu familiile noastre rămase acasă, mai des și mai ieftin”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul conferinței de presă susținută alături de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

În acest sens, astăzi, în cadrul unei ceremonii în format de videoconferință, cu participarea prim-ministrului Dorin Recean, a vicepremierului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a viceprim-ministrului Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, și a conducerii celor mai mari companii de telefonie mobilă din Europa și din țara noastră, a fost semnat un Acord voluntar.

Prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat aprecierea pentru eforturile conjugate depuse de oficialii europeni și autoritățile de la Chișinău, dar și pentru operatorii naționali și internaționali care au făcut posibilă această realizare. Șeful Executivului a subliniat faptul că reducerea tarifelor la roaming este un semnal puternic privind integrarea Republicii Moldova în spațiul economic unic european.

„Visul nostru de a construi Europa acasă prinde contur. Mă bucur că operatorii din statele europene au răspuns apelului nostru și putem marca, astfel, un pas important în relațiile cu UE și în procesul de avansare pe calea noastră de integrare europeană. Această realizare se înscrie în eforturile noastre de a construi instituții care să corespundă standardelor europene și ne apropie de realizarea dorinței de a deveni stat membru al blocului comunitar. Vreau ca cetățenii Republicii Moldova să se simtă acasă în orice colț al Europei”, a remarcat prim-ministrul Dorin Recean.

Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a vorbit despre beneficiile pe care le are semnarea acestui Acord pentru cetățenii Republicii Moldova.

„Reducerea tarifelor la roaming va avea numeroase avantaje pentru cetățeni, pentru mediul de afaceri și pentru diaspora. Sper că acest lucru va aduce Republica Moldova mai aproape de piața unică europeană. Vom continua să susținem Moldova în procesul de digitalizare și de conectare cu valorile și spațiul european. În aceste timpuri incerte, este crucial să menținem securitatea, prosperitatea, pacea și unitatea”, a adăugat comisarul Olivér Várhelyi.

La 6 aprilie 2023, țara noastră a adoptat Decizia de reglementare a tarifelor de terminare a apelurilor din UE către Republica Moldova și de a aplica de la 1 ianuarie 2024 tarifele de apel aplicate la nivelul pieței UE. Totodată, Republica Moldova și România au semnat anterior un acord bilateral care a liberalizat tarifele de roaming, în beneficiul cetățenilor. 

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska

/ Acum 6 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”

/ Acum 6 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova

/ Acum 6 zile

Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului

/ Acum 6 zile

Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial

/ Acum 6 zile

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 6 zile

Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE

/ Acum 6 zile

Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun

/ Acum 6 zile

Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat

/ Acum 6 zile

Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește

/ Acum 6 zile

Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova