ro

 

Oficial
17 Ianuarie, 2026 / 11:32
/ 22 Septembrie, 2021

Secretarul general al Consiliului Europei va efectua o vizită în Republica Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Marija Pejčinović Burić, secretarul general al Consiliului Europei în marja segmentului înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Diplomații au apreciat caracterul dinamic al cooperării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

„Am menționat, în special, implementarea Planului de acțiuni pentru anii 2021 – 2024, sprijinul constant al organizației în procesul de susținere a reformelor democratice și implementarea standardelor Consiliului Europei privind democrația, statutul de drept și respectarea drepturilor omului în Republica Moldova", a spus ministrul Nicu Popescu.

Totodată, vicepremierul a mulțumit secretarului general Marija Pejčinović Burić pentru deschiderea Consiliului Europei și instituțiilor acestuia de a sprijini Republica Moldova în reformarea sectorului justiției prin intermediul Grupului de lucru de nivel înalt, membrii căruia urmează să întreprindă în curând o vizită la Chișinău.

De asemenea, oficialii au discutat detaliile vizitei secretarului general la Chișinău preconizată să aibă loc până la sfârșitul anului curent.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

„Biblioteca de sub brad”, ediția a patra: Au fost colectate circa 8000 de cărți

/ 07 Ianuarie, 2026

Președinta Maia Sandu a participat la inaugurarea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene

/ 07 Ianuarie, 2026

Șefa statului, Maia Sandu, va participa la deschiderea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene

/ 05 Ianuarie, 2026

655 diplome de model neutru au fost apostilate de către autoritățile competente ale Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 8 ani

/ 01 Ianuarie, 2026

Președinta Maia Sandu, la trecerea dintre ani: „Să avem grijă unii de alții și să avem grijă de țară. Sunt cele mai prețioase lucruri”

/ 30 Decembrie, 2025

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova

/ 30 Decembrie, 2025

Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei

/ 30 Decembrie, 2025

Președinta Maia Sandu: Trebuie să mergem înainte cu măsuri mai ferme, astfel încât să avem o justiție integră și eficientă, iar combaterea corupției să producă rezultate.

/ 30 Decembrie, 2025

Declarațiile Președintei Maia Sandu în cadrul briefingului privind domeniul justiției

/ 30 Decembrie, 2025

Sesiunea de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie

/ 29 Decembrie, 2025

40 de copii din diasporă au participat la Programul „DOR de Tradiții”, ediția de iarnă 2025

/ 29 Decembrie, 2025

Guvernul îmbunătățește mai multe servicii sociale pentru vârstnici, persoane cu dizabilități și alte categorii de beneficiari

/ 29 Decembrie, 2025

Guvernul va oferi granturi de până la 1,5 mil. de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii care vor să devină mai eficiente energetic

/ 29 Decembrie, 2025

Guvernul a aprobat proiecte strategice pentru consolidarea securității cibernetice