ro

 

Oficial
11 Septembrie, 2026 / 13:15
/ 01 Octombrie, 2022

Șefa statului a discutat cu reprezentanții unor organizații care sprijină oamenii în etate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Șefa statului Maia Sandu a avut astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o întâlnire cu membrii mai multor organizații ce reprezintă interesele oamenilor în etate, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul întrevederii, s-a vorbit despre problemele cu care se confruntă vârstnicii și despre soluțiile ce le pot ușura viața. Președintele a menționat că, în Republica Moldova, mulți dintre părinții și bunicii noștri o duc greu, iar datoria autorităților este să le asigure o bătrânețe trăită în demnitate, cu acces la servicii medicale și sociale de calitate. 

„Scopul nostru este ca toate persoanele în etate să trăiască în bunăstare. Guvernul a majorat pensiile pentru anumite categorii de pensionari, a extins lista medicamentelor compensate, a crescut mărimea ajutorului pentru perioada rece a anului și a extins lista beneficiarilor. În cursul discuției, am abordat în special subiectul serviciilor pentru acești oameni. Le-am mulțumim organizațiilor neguvernamentale pentru serviciile sociale oferite persoanelor în etate”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru toți oamenii în etate din Moldova, pentru munca depusă de ei ca să clădească fundamentul unei societăți echitabile și să educe noile generații. „Aveți respectul meu și făgăduința că vom lucra în continuare să construim o țară în care părinții și bunicii noștri să aibă o viață activă, iar bătrânețea să nu fie o povară”, a adăugat Președintele Maia Sandu. 

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 2 zile

Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico

/ Acum 3 zile

Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu

/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith

/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare

/ Acum 3 zile

În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal