Șefa statului s-a întâlnit cu ministrul german pentru Cooperare Economică și cu mai mulți reprezentanți ai Bundestagului
Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în cadrul vizitei de lucru la Berlin cu ministrul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei, Svenja Schulze, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Tot azi, șefa statului a avut o discuție cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, precum și cu Michel Roth, președintele Comisiei pentru afaceri externe, și cu purtătorul de cuvânt pentru politică externă al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD), Niels Schmidt.
Președintele Maia Sandu și ministrul Svenja Schulze au discutat despre cooperarea bilaterală și despre programele de asistență pentru dezvoltare, desfășurate în țara noastră cu sprijinul Germaniei. Șefa statului a menționat că acestea ne ajută în realizarea reformelor și la îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor noștri.
În discuția cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat țării noastre de Germania în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE. Președintele Maia Sandu a menționat că Republica Moldova este hotărâtă să accelereze reformele, pentru a consolida democrația și a dezvolta sectorul economic, ceea ce ne va apropia și mai mult de standardele de viață din UE.
Foto: Președinție
VIDEO // Eugen Osmochescu a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în domeniul aplicării metodologiei de analiză a impactului de reglementare a proiectelor de acte normative
Guvernul, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire în prezența șefei statului, Maia Sandu
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a Guvernului
Cabinetul Munteanu a fost învestit de Parlament. Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Să ne unim forțele pentru binele, prosperitatea și parcursul european al Republicii Moldova”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisara europeană pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque
Discursul candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, susținut în plenul Parlamentului
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Maria Luís Albuquerque, comisara europeană pentru Servicii Financiare
Consolidarea relațiilor moldo-ucrainene, discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
Fiscul atenționează despre mesaje false prin care cetățenii sunt informați că ar fi fost amendați
Comisia Europeană a înmânat Acordurile de grant Republicii Moldova și României pentru electrificarea liniei de cale ferată Iași-Ungheni
BNM: Rata anuală a inflației va continua să scadă
CEC a stabilit cuantumul alocațiilor pentru partidele politice în funcție de rezultatele alegerilor
Victor Agrici, propus pentru funcția de Secretar general al Parlamentului
Moldova avansează în proiectele de conectare la rețeaua UE prin parteneriat european pentru transport
Cristina Gherasimov: „Republica Moldova rămâne fermă în fața provocărilor hibride și își continuă parcursul european”
Agricultura, o alegere cu viitor: povestea antreprenoarei care a revenit acasă din străinătate şi a dezvoltat cu ajutorul statului o livadă de cireşi profitabilă
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Irlandei în Republica Moldova
Ministerul Educației și Cercetării cere anularea „Legii educației” adoptate de Adunarea Populară a Găgăuziei
Roberta Metsola: „Progresele obținute de R. Moldova în procesul de aderare demonstrează o determinare și reziliență extraordinare”
Republica Moldova se pregătește pentru gestionarea fondurilor europene. Scenariile pentru crearea cadrului instituțional, discutate la o ședință consultativă
Colaborare logistică între CFM și Portul Giurgiuleşti: mărfurile vor circula mai rapid și eficient
Gestionarea deșeurilor cu diferențe între urban și rural: un studiu național dezvăluie tendințele ecologice ale moldovenilor
PAS va avea opt deputați noi în Parlament. Mandatele au fost validate de Curtea Constituțională