ro

 

Oficial
16 Decembrie, 2025 / 14:57
/ 22 Octombrie, 2021

Șeful diplomației moldovene a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a desfășurat astăzi o întrevedere cu omologul ucrainean Dmytro Kuleba, agenda discuțiilor fiind o continuitate a eforturilor consecvente de fortificare a dialogului moldo-ucrainean, care a avansat semnificativ în ultimul timp datorită contactelor de lucru frecvente la nivelul președinților ambelor țări, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

Vicepremierul Nicu Popescu a punctat că împreună cu Ucraina și Georgia, în formatul Trio Asociat, cele trei state împărtășesc o serie de obiective cu partenerii europeni: consolidarea dialogului politic și de securitate cu UE, integrarea economică și sectorială, în special implementarea zonei de liber schimb și integrarea în piața internă a UE, precum și agenda digitală.

„Am vorbit cu domnul ministru și despre proiectele comune care vin să conecteze mai bine infrastructura ambelor țări, unul dintre care este construcția podului rutier peste râul Nistru în apropierea localităților noastre Cosăuți și Yampil. Acesta va asigura un coridor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, inclusiv va reduce considerabil timpul de deplasare din Chișinău spre Kiev. Grupul de lucru se va reuni deja în prima jumătate a lunii noiembrie pentru a avansa acest proiect strategic", a declarat ministrul Nicu Popescu la conferința de presă susținută la Kyiv.

Miniștrii de externe Nicu Popescu și Dmytro Kuleba au menționat intenția de a identifica soluții concrete pentru fiecare cetățean, un pas în acest sens fiind reducerea tarifelor de roaming între state și promovarea acestui obiectiv și cu Uniunea Europeană.

„Am stabilit să dinamizăm această inițiativă pe platforma Parteneriatului Estic, dar și să semnăm în timpul apropiat cu Ucraina acordul privind călătoriile reciproce ale cetățenilor în baza buletinului de identitate biometric, ceea ce va facilita fluxurile de turiști și interacțiunea oamenilor de afaceri între ambele state", a spus vicepremierul Nicu Popescu.

Oficialii s-au referit și la necesitatea creșterii în interes reciproc a schimburilor comercial-economice, în acest scop fiind planificată organizarea la Chișinău a unui forum al oamenilor de afaceri.

„Este de neclintit sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și Ucrainei în cadrul frontierelor noastre recunoscute la nivel internațional", adăugat șeful diplomației Nicu Popescu.

La ședința plenară a delegațiilor, viceprim-ministrul Nicu Popescu a exprimat recunoștință părții ucrainene pentru poziția activă și rolul constructiv al Kyivului în procesul de reglementare transnistreană, fiind reiterată poziția Republicii Moldova privind susținerea Ucrainei în eforturile ei de identificare a unei soluții politico-diplomatice pentru conflictul din estul statului vecin.

Pe linia ministerului de externe, miniștrii au agreat cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, inclusiv pe platforma ONU, OSCE, Consiliului Europei, reiterând disponibilitatea pentru un sprijin reciproc, în conformitate cu interesele naționale ale ambelor state.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Șefa statului, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Cipru

/ Acum 5 zile

Mobilier școlar nou pentru Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Corjova

/ Acum 5 zile

Prioritățile de dezvoltare locală și regională în procesul de aderare la UE, discutate la Guvern

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann

/ Acum 6 zile

Scutiri de taxe la import pentru moldovenii care se întorc din diasporă: mecanism extins pentru 2026

/ Acum 6 zile

Moldova a devenit membră a rețelei europene în domeniul evaluării independente a calității reglementării

/ Acum 6 zile

Statul sprijină antreprenorii: Noi măsuri fiscale de stimulare a unor sectoare economice și de eliminare a unor discrepanțe legislative

/ Acum 6 zile

Moldovenii din Quebec vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

/ Acum 6 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Bulgaria în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

Premierul Alexandru Munteanu a prezidat ședința Consiliului Fondului Rutier: 206 km de drumuri regionale, finalizate în acest an

/ Acum 6 zile

Ședința grupurilor de lucru pentru educație: Chișinăul reiterează apelul pentru respectarea drepturilor elevilor și a școlilor cu predare în limba română

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu, în dialog cu Secretarul General Adjunct al NATO pentru Afaceri Politice și Politica de Securitate, Boris Ruge